Z******* M****** L* A******* B*****
PetentC*****
IntimatAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua şi în dispozitivul sentinţei civile nr.4265 din 20.09.2012, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 9864/1748/2012, în sensul că petenta se numeşte „Zgripcea Mihaela” şi nu „AV ALINA BOANTA”, astfel cum greşit s-a consemnat. Prezenta face parte integrantă din sentinţa civilă nr.4265 din 20.09.2012, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 9864/1748/2012. Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de a formula recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2012.
lipsa dosar
Admite în parte plângerea contravenţională. Menţine procesul verbal contestat. Exonerează petenta de la plata tarifului de despăgubire aplicat. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.