C******** L**** B********
IntimatG***** Ş***** I********* B********
Intimat PârâtC****** V******** L* G***** Ş***** I********* B********
PetentAdmite acţiunea. Obligă pârâtul G***** Ş***** I********* B******** la reîncadrarea salarială a reclamantei pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în temeiul dispoziţiilor Legii 330/2009, având în vedere drepturile salariale cuvenite potrivit Legii 221/2008, conform sentinţei 4208/21.10.2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul 10780/95/2010. Obligă pârâtul G***** Ş***** I********* B******** să plătească reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 31.12.2010, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective. Respinge acţiunea formulată de reclamantă faţă de C******** L**** B********. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 19.02.2013 , la Tribunalul Gorj.
Hotarare 1590/2013 din 19.02.2013DISP. 03.04.2012. SUSPENDATZ ÎN TEMEIUL ART. 155 IND. 1 CPC.
Incheiere suspendare din 03.04.2012ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 03.04.2012 PENTRU CÂND SE VA CITA PETENTA CU MENŢIUNEA DE A FACE DOVADA PROCEDURA PREALABILĂ PRIVIND REÎNCADRAREA PREVĂZUTĂ DE ART. 34 DIN LEGEA 330/2009 SUB SANCŢIUNEA SUSPENDĂRII ŞI PENTRU A SE REVENI CU ADRESĂ CĂTRE ANGAJATOR.
ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 20.03.2012 PENTRU CÂND SE VA CITA PETENTA CU MENŢIUNEA DE A FACE DOVADA PROCEDURA PREALABILĂ PRIVIND REÎNCADRAREA SUB SANCŢIUNEA SUSPENDĂRII ŞI PENTRU A SE REVENI CU ADRESĂ CĂTRE ANGAJATOR.
SE AMÂNĂ LA 28.02.2012 PE ROLUL COMPLETULUI CMAS02D.
DISP/ADMITE CEREREA DE ABŢINERE.