S*** S***** P*** 2*** S**
DebitorD************
CreditorÎn temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitorului SC SILMAD PROD 2008 SRL, În baza art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditori şi asociat. În temeiul art. 135 din lege se va dispune notificarea sentinţei, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vedere efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei COPI Argeş în vederea notării în carte funciară a închiderii procedurii. Constată că onorariul lichidatorului judiciar -Cabinetul Individual de Insolvenţă Gorgoi Stelian, a fost achitat, conform raportului fondurilor , depus la dosar. Definitivă . Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 05.09.2016, la Tribunalul Specializat Argeş
Hotarare 837/2016 din 15.09.2016Amână pronunţarea la data de 15.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu propunere de închidere a procedurii, raportul asupra fondurilor , proces verbal de adjudecare. Dispune afişarea raportului prev. de art. 122 din legea insolvenţei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada achitării preţului de adjudecare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii. Amână judecarea cauzei la 08.09.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.06 .2016 , la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă, proces verbal de licitaţie şi publicaţie de vânzare . Va lua act că nu s-au valorificat bunurile şi se va convoca adunarea creditorilor. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor mobile aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 02.06.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.04.2016 , la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă, procese verbale de licitaţie şi publicaţie de vânzare afişată. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor mobile aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 07.04.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.02.2016 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.02.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, şi publicaţie de vânzare . Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 11.02.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.11.2015 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, publicaţii de vânzare şi procese verbale de licitaţie. Dispune afişarea publicaţiei de vânzare . Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 19.11.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la10.09.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar şi publicaţie de vânzare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 10.09.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.04.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 23.04.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, cu acte anexă procese verbale de licitaţie. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Ia act că nu s-au depus publicaţii de vânzare pentru toate licitaţiile organizate, urmând ca acestea să aibă loc conform legii, motiv pentru care pune în vedere lichidatorului judiciar să depună dovezi de licitaţie , publicaţii de vânzare . Având în vedere mutarea sediului instanţei, începând cu data de 01.02.2015, prevederile art. 212 NCPC, conform cărora judecata se face la sediul instanţei, precum şi dispoziţiile art. 157 alin.1 lit a) raportat la art. 157 alin.3 NCPC, potrivit cărora citaţia cuprinde în mod obligatoriu "sediul" instanţei unde urmează să se desfăşoare judecarea procesului sub sancţiunea nulităţii citaţiei, dreptul părţilor la informare –va dispune citarea tuturor părţilor pentru termenul următor la sediul din Piteşti, str. I.C.Brătianu nr. 7 judeţul Argeş. Amână judecarea cauzei la 23.04.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.01.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, cu acte anexă şi publicaţie de vânzare, Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 29.01.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus publicaţie de vânzare afişată la uşa instanţei şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 20.11.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.09.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate şi acte anexă, respectiv procese verbale de licitaţie. De asemenea, ia act că lichidatorul nu a depus dovada întocmirii publicaţiei de vânzare la niciun termen fixat pentru licitaţie, termenul de două săptămâni nu a fost respectat iar termenele mai scurte nu au fost aprobate în adunarea creditorilor. Acordă termen de judecată pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 11.09.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.06.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate , publicaţie de vânzare şi proces verbal de licitaţie din 21.02.2014. Acordă termen de judecată pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 05.06.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 martie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 27.03.2014În temeiul art. 64 alin.6 din Legea nr. 85/2006; Admite cererea Regia Autonomă - Registrul Auto Român , vizând plata creanţei asupra debitorului SC SILMAD PROD 2008 SRL. Dispune lichidatorui judiciar ,Cabinetului Individual de Insolvenţă Gorgoi Stelian, plata sumei de 4.054,41 lei., reprezentând c-val. prestaţii TLV şi penalităţi conform facturilor nr. B 1341130852/ 06.02.2013 , nr. B 1341133504/ 04.04.2013 , nr. B 1341134505/ 10.05.2013 , nr. B 1341135968/05.06.2013 , nr. B 1341135969/05.06.2013 , nr. B 1341135970/05.06.2013, nr. B 1341136083/06.06.2013, la data existenţei disponibilităţilor în contul debitorului, fără a fi necesară înscrierea sumelor la masa credală. Termen pentru continuarea procedurii la data de 27.03.2014. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 20.02.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 202/2014 din 20.02.2014Acordă termen de judecată la data de 27.03.2014, pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână pronunţarea în cauză la data de 20.02.2014, cu privire la Regia Autonomă - Registrul Auto Român. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Februarie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus publicaţii de vânzare, punctul de vedere formulat de Registrul Auto Român, raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă şi punctul de vedere cu privire la cererea de creanţă a Registrului Auto Român, în sensul că aceasta este tardivă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului conform hotărârii adunării creditorilor. Dispune citarea părţilor pentru discutarea cererii de creanţă formulată de Registrul Auto Român. Amână judecarea cauzei la 13.02.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.01.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus cererea de creanţă formulată de Registrul Auto Român, adrese de la către instituţiile statului , respectiv Primăria Piteşti, OCPI şi MAI - Instituţia Prefectului Piteşti – Serviciul Public Comunitar – regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor ,cu privire la bunurile societăţii debitoare, raportul de activitate al lichidatorului judiciar din care rezultă că raportul de evaluare şi regulamentul de vânzare au fost aprobate în adunarea creditorilor din 30.09.2013. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar punct de vedere cu privire la cererea de creanţă formulată de Registrul Auto Român. Amână judecarea cauzei la 16.01.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.11.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Ia act dosarul cauzei s-au depus convocarea adunării creditorilor şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar , cu procesul verbal al adunării creditorilor din 20.06.2013 , dovezi că s-au emis adrese către instituţiile statului cu privire la bunurile societăţii debitoare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 21.11.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.09.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 26.09.2013Ia act dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate, convocare adunare creditori şi procesul verbal al adunării creditorilor din data de 12.04.013. Ia act nu s-au aprobat regulamentul de vânzare al bunurilor şi raportul de evaluare, deoarece adunarea creditorilor nu a fost legal constituită. Dispune reconvocarea adunării creditorilor în vederea aprobării regulamentului de valorificare al bunurilor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar relaţii de la Primăria Piteşti, OCPI Argeş şi MAI - Instituţia Prefectului Piteşti – Serviciul Public Comunitar – regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor , cu privire la bunurile debitorului. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 26.09.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.06.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 06.06.2013Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de evaluare bunuri, raportul de activitate cu acte anexe , caiet de sarcini, convocare adunare creditori şi regulamentul de vânzare bunuri. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 06.06.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.03.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.03.2013Ia act că la dosarul cauzei s-a depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, cu acte anexe şi tabelul definitiv al creanţelor. În temeiul disp. art. 74 din legea nr. 85/2006, dispune afişarea tabelului definitiv al creanţelor. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă anterioare privind indicarea filelor din dosar care atestă bunurile î loc de 55 , 56 se va scrie 63,64,65. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar actele menţionate în încheierea de şedinţă anterioară , sub sancţiunea prev. de art. 22 din legea nr. 85/2006. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii Amână judecarea cauzei la 28.03.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.02.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 14.02.2013Ia act că actele depuse la dosar sunt semnate de administrator judiciar şi nu de lichidator judiciar , având în vedere că prin încheierea de şedinţă din data de 09.07.2012 s-a deschis procedura simplificată a insolvenţei şi s-a numit lichidator judiciar. Pune în vedere lichidatorului judiciar să lămurească problema bunurilor conform filelor 55- 56 la dosar , valori circulante coroborat cu concluzia că debitorul deţine bunuri, urmând să depună la dosar proces verbal de inventariere bunuri , raport de evaluare , regulament de vânzare, aprobate în adunarea creditorilor Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii Amână judecarea cauzei la 14.02.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.12.2012, la Tribunalul Specializat Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate , dovada publicării în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la data de 14.09.2012 , tabelul definitiv al creanţelor , dovada convocării adunării creditorilor din data de 01.11.2012. În temeiul disp. art. 74 din Legea nr. 85/2006, dispune afişarea tabelului definitiv al creanţelor. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi depunerea procesului verbal al adunării creditorilor din data de 01.11.2012. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada notificării prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006 şi procesul verbal al adunării creditorilor din data de 01.11.2012. Amână judecarea cauzei la 06.12.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.10.2012, la Tribunalul Specializat Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-au depus relaţii din care rezultă că debitorul nu figurează cu bunuri în patrimoniu , tabelul preliminar afişat la uşa instanţei, raportul de activitate al lichidatorul judiciar, procesul verbal al adunării creditorilor din 05.09.2012, notificarea privind deschiderea procedurii simplificate. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi reconvocarea adunării creditorilor. Amână judecarea cauzei la 25.10.2012. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2012, la Tribunalul Specializat Argeş.
Admite cererea formulată de debitoarea SC SILMAD PROD 2008 SRL prin reprezentant, Petre Alexandru, pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art.32 alin.1 teza a II-a din Legea nr.85/2006 privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată, a debitoarei SC SILMAD PROD 2008 SRL, În baza art.107 alin.2 din Lege, dizolvă societatea şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art. 107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte în calitate de lichidator judiciar provizoriu – Cabinetului Individual de Insolvenţă Gorgoi Stelian ,care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 500 lei, la care se adaugă TVA în funcţie de prevederile legale. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune lichidatorului judiciar notificarea privind intrarea în procedura simplificată a insolvenţei a debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia: asociaţilor, tuturor creditorilor notificaţi conform art.61 din Legea 85/2006 şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, şi să convoace Adunarea generală a acţionarilor debitorului în vederea desemnării administratorului special . În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, Dispune lichidatorului judiciar notarea în Cartea funciară a deschiderii procedurii insolvenţei şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Pune în vedere debitorului obligaţia prezentării informaţiilor prevăzută de art. 44 din Legea 85/2006, inclusiv depunerea listei furnizorilor şi creanţele curente ale acestora, conform art. 96 alin.1 ind.1 din Legea 85/2006, ,sub sancţiunea prevăzută de art. 108 ind.1 Cod procedură civilă, precum şi obligaţia prevăzută la art. 35 din lege, obligaţia prev. de art. 45 din lege. Fixează termen pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii, de 10 zile de la notificarea prevăzută la art. 61 din lege. Opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997, cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar . Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la 20.08.2012 . Declaraţiile se vor timbra conform art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997, cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 30.08.2012. Dispune lichidatorului judiciar , conform art. 73 alin.2 din Legea 85/2006, modificată prin Legea nr. 169/2010 , publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termen limită pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate : 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvenţă a acestui tabel, iar pentru soluţionarea contestaţiilor şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 13.09.2012. Contestaţiile se vor timbra conform art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997, cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 05.09.2012. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi şi depune la dosar raportul prevăzut de art.59 din Lege la data de 17.08.2012 şi rapoarte de activitate lunară prev. de art. 21 din lege, din care un extras al raportului lunar se va publica în Buletinul Procedurilor de insolvenţă. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen la 13.09.2012 pentru continuarea procedurii. Definitivă. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09.07.2012 , la Tribunalul Specializat Argeş