Dosar 9922/314/2012 din 28.11.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9922/314/2012
Data dosar:
28.11.2012
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 OUG 195/2002, cu aplic. art. 3201 Cpp, condamnă pe inculpatul Cojinoschi Dănuţ Costel la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni calculat conform art. 82 C.p. În baza art. 359 alin. 1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin. 5 Cp suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale va fi înaintată în fondurile Ministerului Public, iar suma de 200 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu Motan Larisa, conform delegaţiei nr. 3623/19.12.2012, va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2013.

    Hotarare 2/2013 din 11.01.2013
  • Sedinta din data de 09.01.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 11.01.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.01.2013.

Flux dosar


Actualizare GRPD