S* O** P***** S*
ReclamantS****** A**** M******
PârâtAdmite excepţia de netimbrare. Anulează acţiunea, ca netimbrată. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică, de la 16.11.2012.
Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar titlul executoriu şi toate înscrisurile de care înţelege să uzeze în dovedirea acţiunii sub sancţiunea suspendării judecăţii prev. de art. 155 ind. 1 Cod proc civilă. Ia act că reclamanta îşi menţine cuantumul pretenţiilor din acţiunea introductivă, respectiv 7392,5 lei şi solicită restituirea sumei ce a făcut obiectul dosarului de executare, nr.4632/2009 al BEJ Raducanu Cecilia Camelia . Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 554 lei şi timbru judiciar de 3 lei aferente sub sancţiunea anulării cererii prev. de art. 20 din Legea nr. 146/1997. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 16.11.2012. Cu drept de reexaminare, în termen de 3 zile de la pronunţarea prezentei încheieri, cât priveşte măsurile legate de taxa judiciare de timbru, şi cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei referitor la celelalte măsuri dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2012