V******* A********
ReclamantI************ S***** J******* A****
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Iulie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 3727/2013 din 16.07.2013Respinge cererea ca inadmisibilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Iulie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere recuzare din 16.07.2013Comunică pârâtului, prin reprezentant, interogatoriul, cu menţiunea de a răspunde pe acelaşi exemplar, conform disp. art. 221 Cod Procedură Civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16 iulie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 Iunie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Incheiere de sedinta din 11.06.2013Încuviinţează pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtului iar pentru pârât proba cu înscrisuri. Pune în vedere reclamantului, ca în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă, să depună la dosar interogatoriul. Amână judecarea şi acordă termen la data de 11.06.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 14.05.2013În baza art. 28 alin.2 Cpc respinge cererea de recuzare a tuturor judecătorilor secţiei civile ca inadmisibilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere recuzare din 14.05.2013Se emite adresă către pârât pentru a preciza care este situaţia drepturilor salariale ale reclamantului, modalitatea în care i s-a plătit acestuia salariul în anii 2008-2011, precum şi dacă s-au emis fluturaşi cu modalitatea de calcul a drepturilor băneşti cuvenite reclamantului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 mai 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Aprilie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.04.2013Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.04.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 Martie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Incheiere de sedinta din 26.03.2013Respinge cererea de recuzare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.03.2013.
Incheiere recuzare din 26.03.2013Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26 martie 2013, pentru când se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 Februarie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Incheiere de sedinta din 26.02.2013În baza art. 28 alin.2 Cpc respinge cererea de recuzare a tuturor judecătorilor secţiei civile ca inadmisibilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 Februarie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere recuzare din 26.02.2013Anulează cererea ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25 Februarie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere recuzare din 25.02.2013Pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi să depună timbru judiciar în valoare de 0,3 lei aferente cererii de recuzare, sub sancţiunea anulării cererii de recuzare ca netimbrată, conform disp.art. 3 din Legea 146/1997. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26 Februarie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12 Februarie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013