A******** F****** P***
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia Formare Plus, cu sediul în Piteşti, str.Traian Vuia, nr.2, judeţul Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2013.
Incheiere finala dezinvestire din 06.06.2013Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta petentei cu privire la acordarea unui nou termen de judecată. Pune în vedere petentei, prin reprezentanta sa, să remedieze neregularităţile constatate, respectiv: - să modifice art. 39 din statut în raport de art. 60 din OG nr.26/2000, în ceea ce priveşte destinaţia bunurilor în cazul dizolvării asociaţiei; - să se refacă statutul în sensul de a cuprinde menţiunea privind obligaţiile membrilor, astfel cum prevede art.6 alin.2 litera d din OG nr.26/2000, urmând a fi depus în 5 exemplare; - să se modifice contractul de comodat în sensul de a se preciza obiectul acestuia; Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2013 – C14 Camera de Consiliu, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 23.05.2013