P******** D* P* L**** J********** P******
RecurentD********* I**
Recurent InculpatAdmite recursul formulat de P******** D* P* L**** J********** P****** împotriva sentinţei penale nr. 3479 din 26 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 10018/280/2013. Casează în parte sentinţa şi, rejudecând: Înlătură aplicarea art. 81 Cod penal, cu toate consecinţele, iar în baza art. 86/1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani. Instituie măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 86/1 alin. 1 lit. a – d Cod penal, precum şi obligaţia prevăzută de art. 86/1 alin. 3 lit. e Cod penal, respectiv: - să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - să nu conducă nici un autovehicul. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86 /4 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D********* I** împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care îl obligă la 300 lei din care 100 lei onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2013 , la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Hotarare 701/2013 din 29.10.2013Admite cererea formulată de recurentul inculpat D********* I** prin care solicită amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător ales. Amână judecarea cauzei la 29 octombrie 2013, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Incheiere de sedinta din 17.09.2013