O***** G***** V*******
ReclamantP********* C*****
PârâtAdmite cererea având ca obiect îndreptarea erorii materiale formulată de petentul O***** G***** V*******. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 4161/9.12.2015 pronunţată în dosarul 10080/279/2013 de către Judecătoria Piatra Neamţ în sensul că se va menţiona complet numele reclamantului O***** G***** V******* în loc de OBREJA VALENTIN Îndreptarea se va face pe ambele exemplare originale ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi,30.03.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.03.2016Admite acţiunea precizată formulată de reclamantul OBREJA VALENTIN în contradictoriu cu pârâta P********* C***** ,având ca obiect obligaţia de a face. Prezenta hotărâre suplineşte acordul pârâtei cu privire la obţinerea autorizaţiei de construire pentru imobilul casă de locuit în sensul efectuării lucrărilor de consolidare a locuinţei existente compusă din parter şi pod şi de schimbare a destinaţiei podului în mansardă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3.722,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la Tribunalul Neamţ în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.12.2015.
Hotarare 4161 din 09.12.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 09.12.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 25.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2015Amână judecarea cauzei pentru efectuarea cercetării locale stabilită la data de 03.11.2015, ora 15,00.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015Respinge cererea de recuzare a expertului ca nefondată.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Amână soluţionarea cererii de recuzare a expertului la data de 16.09.2015 pentru îndeplinirea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 02.09.2015Amână judecarea cauzei pentru a se răspunde la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 10.06.2015Amână judecarea cauzei pentru studierea expertizei.
Incheiere de sedinta din 08.04.2015Amână judecarea cauzei pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 25.02.2015Amana cauza pentru achitare onorariu expert tehnic si formulat obiective.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015Amână judecarea cauzei pentru soluţionarea cauzei pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Menţine termenul de judecată acordat la data de 05.11.2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Amână judecarea cauzei pentru achitarea onorariului pentru expert.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată . Fixează termen de judecată la data de 24.09.2014, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 25.06.2014Admite cererea.
Incheiere abtinere din 05.06.2014Trimite , fata de cererea de abtinere, cauza la completul incidente procedurale
Incheiere de sedinta din 03.06.2014