R**** D******
ReclamantU******* A************ T********** C***** D********* P*** P*****
PârâtRespinge cererea ca neîntemeiată. Cu apel care se depune la judecătorie în termen de 30 zile de la comunicare.
Hotarare 2942/2014 din 19.06.2014Amână pronunţarea la data de 19.06.2014. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 12.06.2014Amână judecarea cauzei la data de 12 iunie 2014 termen acordat pentru ca OCPI Vrancea să precizeze dacă imobilul din litigiu este înscris în cartea funciară pe numele vreunei persoane.
Incheiere de sedinta din 08.05.2014Amână judecarea cauzei la data de 08 mai 2014 termen acordat pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 10.04.2014Prorogă soluţionarea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar după depunerea înscrisurilor prev. de OUG 51/2008. Amână judecarea cauzei la data de 10 aprilie 2014 termen acordat pentru ca reclamantul să depună înscrisuri în susţinerea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 672,6 lei, în situaţia respingerii în mod definitiv a cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, cât şi pentru a se depune, în acord cu disp. art. 1050 lit. c Cpc, certificatul eliberat de primăria locului situării imobilului în sensul că imobilul nu face parte din domeniul public.
Incheiere de sedinta din 06.03.2014