S***** M*****
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăB******* S***** S**
Parte responsabilă civilmenteD*** A***************** F********* P****** A M*********** A***
Parte civilăÎn baza art. 6 din legea nr. 241/2005, cu referire la prevederile art. 63 alineat 3 teza a II a Cod Penal, şi în condiţiile prevăzute de art. 3201 alineat 7 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod Penal, condamnă la 5.000 lei amendă penală pe inculpatul S***** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 631 Cod Penal. Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu sediul în Bucureşti, strada Apolodor, nr. 17, şi în consecinţă obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabil civilmente SC Brutăria Ştăniş SRL cu sediul în strada Renaşterii nr. 64 judeţ Arad, la plata către partea civilă sumei de 31.713 lei cu titlu de despăgubiri civile la care se vor adaugă majorări, dobânzi şi penalităţi conform OG 92/2003 începând de la data de 04.09.2012 şi până la momentul achitării efective. În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 raportat la art. 163 alin. 1, 2, 3 şi 5 Cod Procedură Penală dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 31.713 lei, măsura urmând a fi pusă în executare în condiţiile art. 164 alineat 3 Cod Procedură Penală de către organele proprii de executare ale părţii civile. În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 raportat la art. 163 alin. 1, 2 şi 5 Cod Procedură Penală dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente SC B******* S***** S** până la concurenţa sumei de 31.713 lei, măsura urmând a fi pusă în executare în condiţiile art. 164 alineat 3 Cod Procedură Penală de către organele proprii de executare ale părţii civile. În temeiul art. 13 din Legea 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va comunica o copie a dispozitivului hotărârii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În baza art. 2 şi art. 6 din OG 75/2001, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad în vederea înscrierii în cazierul fiscal. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul în solidar cu partea responsabil civilmente SC B******* S***** S** la plata sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013.
Hotarare 570/2013 din 12.03.2013T.12.03.2013 pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 26.02.2013