S* A** B***** D* A******** S**
ReclamantC********* D*****
PârâtS* A** B***** D* A******** S** P*** A************ J******* S***** C*** D* I********* H******* I****
ReclamantAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamanta. Respinge acţiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul ca inadmisibilă. Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 10 zile de la comunicare. Dispune disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârât în contradictoriu cu reclamanta şi acordă termen la 21.05.2014 pentru când se vor cita părţile cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere referitor la suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din legea 86/2005
Hotarare 1201/2014 din 23.04.2014Apreciind că se impune citarea pârâtului reconvenient la ambele domicilii indicate prin întâmpinare şi cererea reconvenţională, Apreciind că se impune citarea părţilor cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere referitor la suspendarea soluţionării cererii reconvenţionale, raportat la dispoziţiile art. 36 din legea 86/2005. Repune cauza pe rol, fixează termen de judecată la 23.04.2014, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 19.03.2014amână pronunţarea pentru 19.03.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.03.2014amână pronunţarea pentru data de 12.03.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.03.2014amână pronunţarea pentru data de 05.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2014