Dosar 10231/231/2013 din 28.08.2013

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10231/231/2013
Data dosar:
28.08.2013
Instanta:
Judecătoria Focșani
Departament:
Sectia penala
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.09.2013 la ora 9:00

    Complet: Completul P3C2p
  • admite cererea

    Admite propunerea de liberare condiţionată înregistrată la nr. 10231/231/2013 formulată de către Penitenciarul Focşani – Cartier Mândreşti – judeţul Vrancea, privind pe condamnatul B****** M*****, aflat în prezent în acel penitenciar, în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, în baza sentinţei penale nr.359/2006 a Tribunalului Constanta, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de Legea nr.678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane. Constată că deţinutul îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 59 Cod penal şi dispune liberarea condiţionată . Conform art. 61 Cod penal, atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor liberării condiţionate, pentru pedeapsa rămasă neexecutată. Onorariul pentru apărătorul din oficiu (avocat Boştiog Viorel cu delegatia pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 1864/4.09.2013 emisă de Baroul Vrancea) în sumă de 100 lei, către B.A. Focşani va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnatul B****** M*****. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 septembrie 2013

    Hotarare 1426/2013 din 04.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD