D** L****
InculpatC****** D******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul D** L**** la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 17.07.2012). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani 4 (patru) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului D** L**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni. Constată că partea vătămată C****** D****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. Potrivit art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul D** L**** la plata sumei de 400 lei, către partea vătămată C****** D******, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de aceasta, respectiv onorariul achitat apărătorului ales. Potrivit art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obliga pe inculpatul D** L**** la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.10.2013.
Hotarare 1713/2013 din 04.10.2013Amână pronuntarea cauzei la data de 04.10.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2013Amână pronuntarea cauzei la data de 02.10.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2013in vederea administrării de probatorii
Incheiere de sedinta din 26.06.2013