I***** I**
ReclamantS* E************ C** S*
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă. Admite acţiunea, în parte. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând diferenţa dintre salariul încasat de acesta în perioada februarie 2010 – 31.12.2010 şi salariul la care avea dreptul, calculat în funcţie de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienţii minimi de ierarhizare prevăzuţi în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi şi clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unităţii pârâte. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre cuantumul sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă, aferente perioadei februarie 2010 – 31.12.2010, rezultate din diferenţele între sumele efectiv încasate şi cele cuvenite calculate în funcţie de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prev. de art.41 al.3 lit.a, coeficienţii minimi de ierarhizare prevăzuţi în art.41 al.1,2 din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi şi clasele de salarizare negociate prin CCM încheiat la nivelul unităţii pârâte. Obligă pârâta să plătească reclamantului sporul de noapte de 50%(respectiv diferenţa, reţinându-se că s-a achitat 25%) pentru munca prestată pe timp de noapte în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, evidenţiat în foile colective de prezenţă şi statele de plată, spor de noapte negociat prin art.42 al.1 lit.g CCM la nivel de ramură transporturi, pe perioada februarie 2010 – 31.12.2010. Toate sumele de bani datorate de pârâtă reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge toate celelalte solicitări privind drepturile solicitate în perioada 01.01.2011 – data introducerii acţiunii, ca nefondate. Obligă pârâta la 320 lei cheltuieli de judecată, către reclamant. Definitivă. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 729/2013 din 12.06.2013la data de 12.06.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2013Amână pronunţarea la data de 04.06.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2013la data de 29 mai 2013, pentru a se reveni cu adresă către pârâtă
Incheiere de sedinta din 17.04.2013la data de 17 aprilie 2013, pentru a se comunica pârâtei nota de probatorii, cu solicitarea de a răspunde acesteia
Incheiere de sedinta din 20.03.2013la data de 20.03.2013, pentru ca reclamantul, prin apărător, să se conformeze dispoziţiilor instanţei.
Incheiere de sedinta din 06.03.2013