K****** I*******
InculpatM***** I****
InculpatB*** L**** C*******
Parte vătămatăÎndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 2688/15.10.2013 privitoare la data perioadei de reţinere a inculpaţilor în sensul că data perioadei de reţinere deduse din pedeapsa aplicată este 19.02.2013 şi nu 19.02.2012 cum în mod greşit s-a trecut în minută. În temeiul art.192 al.3 CPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpaţi şi de la comunicare pentru partea civilă.. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.10.2013
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.10.2013I. În temeiul art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a) şi e) şi al. 2 lit. b) cu aplic. art. 3201 alin. 7 CPP condamnă pe inculpata la pedeapsa de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. În temeiul art. 81 CP, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 ani în condiţiile art. 82 CP. În temeiul art. 359 CPP atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.P, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 CP, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 88 CP, deduce reţinerea de 24 de ore din data de 19.02.2012. II. În temeiul art. 208 al.1, 209 al. 1 lit a) şi e) şi al. 2 lit. b) CP cu aplic. art. 3201 alin. 7 CPP condamnă pe inculpatul la pedeapsa de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b CP pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP. În temeiul art. 81 CP, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 ani în condiţiile art. 82 CP. În temeiul art. 359 CPP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.P, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 CP, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 88 CP, deduce reţinerea de 24 de ore din data de 19.02.2012. În baza art. 14, 346 alin.1 CPP raportat la art. 1349 alin. 1 ?i 2 NCC, art 1357 NCC şi art. 1382 NCC, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpaţii în solidar să-i achite părţii civile suma de 500 de lei, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 191 alin. 1 CPP, obligă inculpata la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror ?i inculpaţi, de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.10.2013.
Hotarare 2688/2013 din 15.10.2013Amână pronunţarea la data de 15.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2013Va admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpaţilor în vederea depunerii la dosar a declaraţiilor inculpaţilor cu privire la judecarea cauzei conform disp.art. 320 ind. 1 C.p.p.
Incheiere de sedinta din 26.09.2013Încuviinţarea cererii de amânare a cauzei formulată de inculpaţi în vederea angajării unui apărător ales. Amână judecarea cauzei la data de 26.09.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.06.2013.
Incheiere de sedinta din 20.06.2013Încuviinţarea cererii de amânare a cauzei formulată de inculpaţi în vederea angajării unui apărător ales. Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.05.2013.
Incheiere de sedinta din 27.05.2013