D******* G******* R******** A F********* P****** C****** P*** A************ J******** A F********* P****** M********
CreditorS* N** C*** S**
DebitorAdmite cererea lichidatorului judiciar Visal Consulting SPRL. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S* N** C*** S**. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorii judiciari de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Admite cererea lichidatorului judiciar referitoare la onorariu şi dispune plata din fondul prevăzut la articolul 4 din Legea nr.85/2006 pentru activitatea desfăşurată precum şi a cheltuielilor de procedură, în valoare totală de 3059 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2014, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 1074/2014 din 24.11.2014Acordă termen de judecată la data de 24.11.2014 pentru soluţionarea definitivă a dosarului de angajare a răspunderii .
Incheiere de sedinta din 13.10.2014Acordă termen de judecată la data de 13.10.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru a se afişa la uşa instanţei tabelul definitiv consolidat al creantelor debitoarei. Se formează dosar asociat având ca obiect angajarea răspunderii.
Incheiere de sedinta din 01.09.2014Acordă termen de judecată la data de 01.09.2014 pentru continuarea procedurii, respectiv pentru a se depune la dosar tabelul definitiv consolidat al creantelor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 16.06.2014Acordă termen de judecată la data de 16.06.2014 pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 02.06.2014Aprobă raportul administratorului judiciar Visal Consulting SPRL. Admite cererea formulată de administratorul judiciar, în contradictoriu cu debitoarea S.C. Nef Chim S.R.L., pentru deschiderea procedurii de faliment. În temeiul art.107 alin.1 litera d). din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii de insolvenţă - faliment împotriva debitoarei S.C. Nef Chim S.R.L. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe Visal Consulting SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, retribuţia urmând să-i fie stabilită ulterior. În temeiul art.107 alineatul 2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 05.05.2014. Dispune predarea către lichidator în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii asociaţilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.108 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi şi într-un ziar de largă răspândire naţională. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 19.05.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului de creanţe suplimentar la 02.06.2014. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 16.06.2014 şi pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 30.06.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 03.06.2014, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. În temeiul articolului 113 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de judecată la data de 02.06.2014. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare cale de atac care se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2014, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 556/2014 din 28.04.2014Acordă termen de judecată la data de 28.04.2014 pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 17.03.2014Acordă termen de judecată la data de 17.03.2014 pentru a se depune la dosar tabelul definitiv al creanţelor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 03.03.2014Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 17.02.2014Admite cererea formulată de către creditoarea Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prin reprezentant Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, cu sediul în Piaţa Radu Negru, nr. 1, judeţul Mehedinţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă debitoarei S* N** C*** S**, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Negoiu, nr. 50, judeţul Mehedinţi cod de identificare fiscală 1612873. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei S* N** C*** S**, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Negoiu, nr. 50, judeţul Mehedinţi cod de identificare fiscală 1612873. În temeiul art. 34 din Legea 85/2006, desemnează administrator judiciar Visal Consulting SPRL, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Smârdan, bloc S4A, scara 2, etaj 1, apartament 2, judeţul Mehedinţi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea cu numărul 85/2006, cu o retribuţie de 1.000 lei şi 8% din valoarea creanţelor recuperate. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, notifică deschiderea procedurii debitorului ORC Mehedinţi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă răspândire. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 03.02.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 17.02.2014. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 03.03.2014 şi pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 17.03.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 20.02.2014, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea tuturor notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea cu numărul 85/2006 dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la deschiderea procedurii. În caz de neîndeplinire, contul va fi deschis de administratorul judiciar. Fixează termen de fond la data de 17.02.2014. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.12.2013.
Hotarare 1071/2013 din 09.12.2013Faţă de lipsa de procedură cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 25.11.2013