S* U***** S*** - C****** Z**** S******
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea S.C. Unisem S.A. Bucureşti – Centrul Zonal Suceava, prin executor judecătoresc Manoliu Elisabeta. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3025/29.04.2013, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 529/314/2013, definitivă şi irevocabilă, împotriva debitoarei S.C. SERV COM BRAVO S.R.L., pentru suma de 6332,09 lei, reprezentând contravaloare chirie, utilităţi şi energie electrică pentru perioada 2011-2012, pentru penalităţile de întârziere aferente ce vor fi calculate în cuantum de 1% pe zi de întârziere, de la scadenţă şi până la efectuarea plăţii, precum şi pentru suma de 492,75 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită, prin toate formele de executare prevăzute de lege. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2013.
Incheiere de executare silita din 19.11.2013