P***** P**** L***** (********
InculpatÎn baza art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea prevederilor art. 37 litera a Cod Penal şi art. 3201 alineat 7 Cod Procedură Penală, condamnă la 1 an închisoare pe inculpatul PORUMB PETRU LUCIAN, aflat în PNT ARAD, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora. În baza art. 61 Cod Penal revocă restul de 45 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 667/2011 a Judecătoriei Timişoara, şi contopeşte acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare care se va executa. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a, b Cod Penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 200 lei în contul BA ARAD. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunciare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2013.
Hotarare 2364/2013 din 25.09.2013T. 25.09.2013- pentru desemnare apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013