Dosar 10404/211/2013 din 09.10.2013

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10404/211/2013
Data dosar:
09.10.2013
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.11.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet 12F - NCPC
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei materiale Tribunalului Cluj, Secţia civilă şi, în consecinţă, Declină competenta de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamantul O**** I*** în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Cluj-Napoca reprezentat prin primar, Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul local al mun. Cluj-Napoca şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea legilor fondului funciar de pe lângă Prefectura Judeţului Cluj, având ca obiect fond funciar, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Fără cale de atac.Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă, dispune suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, pentru soluţionarea conflictului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2013.

    Hotarare 590/2013 din 15.11.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD