R*** S*** R**** T**** P*** A************ J******* T**** & A******** S***
ReclamantM***** C*********
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamanta RAAN în insolvenţă, prin administrator judiciar SCP Tudor şi Asociaţii SPRL, în contradictoriu cu pârâtul M***** C*********. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 2844,15 lei, reprezentând contravaloare debit restant pe perioada ianuarie 2011-decembrie 2012 şi 539,79 lei , reprezentând penalităţi de întârziere pe perioada mai 2010-decembrie 2012. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţata in şedinţa publica azi, 23.01.2014.
Hotarare 343/2014 din 23.01.2014Termen pentur a se cita reclamanta prin administrator judiciar.
Incheiere de sedinta din 19.12.2013Termen pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a preciza dacă împotriva sa a fost declanşată procedura insolvenţei şi în caz afirmativ să depună hotărârea prin care s-a declanşat această procedură şi a fost numit administrator judiciar, sub sancţiunea suspendării cauzei
Incheiere de sedinta din 28.11.2013