Dosar 1045/105/2009 din 11.03.2013

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1045/105/2009
Data dosar:
11.03.2013
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.09.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Dispus rejudecarea la prima instanţă sau la instanţa competentă

    Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – D.I.I.C.O.T. – SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI, de partea civilă ANAF – DIRECŢIA GENERALA A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA şi de inculpaţii D*** I**, PETCULESCU ADRIAN şi S**** M*****, împotriva sentinţei penale nr.464 din 19 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, potrivit considerentelor deciziei. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată conform art.365 Cod procedură penală, de inculpatul I****** M****** C*******, fiul lui Vasile Dan şi Gheorghe Doina Niculina, născut la data de 26 octombrie 1975, deţinut în Penitenciarul Ploieşti, judeţul Prahova - arestat în altă cauză, de repunere în termenul de apel. Dispune plata onorariilor pentru apărătorii din oficiu în cuantum de 400 lei, pentru inculpatul V**** V***** I***** şi partiale, în sumă de câte 100 lei, până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru inculpaţii : Dinu Ion, S**** M*****, Petculescu Adrian şi Ionescu Mădălin Corneliu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, iar pentru inculpatul – arestat şi părţile lipsă de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 septembrie 2013.

    Hotarare 161/2013 din 17.09.2013
  • Sedinta din data de 10.09.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 17 SEPTEMBRIE 2013, PENTRU STUDIEREA ACTELOR ŞI LUCRĂRILOR DOSAURLUI.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.09.2013
  • Sedinta din data de 02.09.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 10 SEPTEMBRIE 2013, SALA 1, PENTRU A DA POSIBILITATEA APĂRĂTORILOR ALEŞI AI APELANŢILOR - INCULPAŢI SĂ DEPUNĂ LA DOSAR CONCLUZII SCRISE.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.09.2013
  • Sedinta din data de 14.06.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 2.09.2013, sala 1 - faţă de cererea formulată de dl.avocat Popa Dumitru, care este în imposibilitate de a se prezenta fiind la ÎCCJ.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2013
  • Sedinta din data de 20.05.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la datade 14 iunie 2013, Sala 1, pentru lipsă procedură.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2013
  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână cauza

    AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 20.05.2013, SALA 1 - CERERE INCULPAT D*** I** PENTRu LIPSĂ DE APĂRARE ŞI FAŢĂ DE LIPSA DE PROCEDURĂ CU INC. V**** V***** I*****.

    Incheiere de sedinta din 16.04.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD