S******* F*****
InculpatDosar nr. 10544/212/2013 HOTARARE 28.05.2013 În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C. pen. raportat la art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul S******* F***** fiul lui Ion şi Lina ( …), la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 71 alin. 1, 2 şi 3 C. pen., interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. Constată că prezenta faptă este concurentă cu cea pentru care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1282/08.12.2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin nerecurare la data de 29.12.2011. În baza art. 36 alin. 1 C. pen. raportat la art. 33 lit. a C. pen., 34 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 2 ani închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 1282/08.12.2011 a Judecătoriei Constanţa definitivă prin nerecurare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului, perioada executată de la 30.11.2012 la zi. În baza art. 189 C. proc. pen. dispune avansarea onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Anghel Elena Vasilica, în cuantum de 200 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 850 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2013. Preşedinte,
Hotarare 684/2013 din 28.05.2013Amana pronuntarea la data de 28.05.2013 avand nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2013Amana pronuntarea la data de 27.05.2013 avand nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2013Amana pronuntarea la data de 24.05.2013 avand nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2013