I***** R* R***** A****
InculpatI*** M****** C*******
Parte civilăS******* J******* D* U*************** O***** B*** M***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul I.R.A., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 86/1 şi 86/2 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 86/3 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Datele prevăzute la literele b), c) şi d) se comunică serviciului menţionat la litera a). În temeiul art. 86/3 alin. 3 lit. e Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, impune inculpatului obligaţia de a nu conduce niciun vehicul. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 86/3 alin. 3 lit. e Cod penal din 1969 se face de Serviciul de Probaţiune Maramureş. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 al. 1 Codul penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Codul penal din 1969 şi, în baza art. 71 al. 5 Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 49 raportat la art. 50 şi art. 55 din Legea nr.136/1995 şi art. 1391 şi 2226 Cod civil obligă pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. cu sediul în -, la despăgubiri civile către partea civilă I.M.C., prin reprezentanţii legali Iluk Codin şi Iluk Melania, cu acelaşi domiciliu, astfel: - 3.150 lei, reprezentând daune materiale, - 100.000 lei, reprezentând daune morale. Obligă pe acelaşi asigurător de răspundere civilă la plata sumei de 3.622,21 lei, cu dobânda legală, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare cu sediul în -începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la efectiva achitare, reprezentând cheltuieli cu asistenţa medicală acordată părţii civile I.M.C. Ia act de faptul că partea civilă I.M.C., prin apărător, nu a solicitat cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 800 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.05.2013.
Hotarare 1352/2014 din 21.05.2014La data de 21.05.2014. Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta, începând cu data 08.05.2014, pe o perioadă de 30 de zile, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi eliberarea unei dovezi în acest sens de către organele de poliţie
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2014Încuviinţează efectuarea expertizei medico-legale.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Admite cererea formulată de inculpat şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta, pe o perioadă de 30 zile.
Incheiere de sedinta din 18.12.2013Termen acordat, faţă de cererea de amânare, formulată de asigurător.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Admite cererea inculpatului. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta pe o perioadă de 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Admite cererea. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru inculpat, pe o perioadă de 30 zile.
Incheiere de sedinta din 13.09.2013