L*** C*********
InculpatO******** M****
InculpatT***** C******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul L*** C********* la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi a art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. (faptă săvârşită în luna iulie 2012 – 2 acte materiale). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului L*** C********* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. Condamnă pe inculpatul O******** M**** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi a art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. (faptă săvârşită în luna iulie 2012 – 2 acte materiale). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului O******** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. Potrivit art. 346 alin. 1 Cod procedură penală în ref. la art. 14 Cod procedură penală şi la art. 161 alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 şi la art. 1382 din Noul Cod civil, obligă pe inculpaţii L*** C********* şi O******** M****, în solidar, la plata sumei de 4.500 lei către partea civilă T***** C******. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.10.2013 PROCES-VERBAL: În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor L*** C********* şi O******** M**** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal şi de art. 84 Cod penal.
Hotarare 1685/2013 din 02.10.2013Amână pronuntarea cauzei la data de 02.10.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2013pentru a se depune la dosar acte in circumstantiere si pentru achitarea prejudiciului de către inculpat
Incheiere de sedinta din 26.06.2013