G******* D**** C******
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 C.proc.pen. condamnă la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii constând în refuzul de a se supune recoltării probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei . În temeiul art. 71 alin. 1 C. pen. rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a 2-a, lit. b C.pen. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau in funcţii elective publice, precum si dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 alin.1 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, calculat conform art. 82 alin.1 C.pen.. În temeiul art. 71 alin.5 C.pen. dispune suspendarea executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. În temeiul art. 359 alin.1 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 alin.1 C.proc.pen obligă pe inculpat la plata sumei de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei să fie achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17.04.2013.
Hotarare 412/2013 din 17.04.2013