D********* ( S**** ) L******
PetentAdmite cererea de reabilitare formulată de petenta D.(S) L. În baza art. 134 C.pen. constată intervenită reabilitarea de drept a petentei D.(S) L. în ceea ce priveşte condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săv. infr. prev. şi ped. de art. 215/1 alin. 1, cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p.- graţiată conform art. 1 din Lg. nr. 543/2002 şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săv. infr. prev. şi ped. de art. 290 c.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p., prin sentinţa penală nr. 1194/02.06.2003 pronunţată de Judecătoria Piteşti, definitivă prin nerecurare. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 octombrie 2013.
Hotarare 5021/2013 din 29.10.2013Revenirea cu adresă către IPJ Argeş în vederea actualizării fişei de cazier judiciar a petentei. Amână judecarea cauzei la data de 29.10.2013 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.09.2013Se emite adresă către Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Piteşti, conform considerentelor. Se emite adresă către IPJ Argeş şi se solicită fişa de cazier judiciar a petentei. Amână judecarea cauzei la 24.09.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.06.2013