E*** I******
InculpatÎn baza art. 293 alin. 1 Cod Penal condamnă la 3 luni închisoare pe inculpatul E*** I******, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În baza art. 70 alin. 1 din Oug 105/2001 cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod Penal, condamnă la 3 luni închisoare pe inculpatul E*** I****** pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. În baza art. 33, 34 Cod Penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor. În condiţiile art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a, cu excepţia dreptului de a alege, şi b Cod Penal. În baza art. 81, 82 şi 71 alin. 5 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. Dispune confiscarea în vederea distrugerii a cărţii de identitate bulgărească falsificată aflată la dosarul cauzei( fila 26 dosar UP). În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09 octombrie 2013. Preşedinte,
Hotarare 2519/2013 din 09.10.2013T. 9.10.2013- pentru citarea inculpatului prin afişare la uşa instanţei, la Consiliul Local Nădlac şi la Centrul pentru refugiaţi din Horia, judeţ Arad
Incheiere de sedinta din 11.09.2013