S******* D****** E****
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea S******* D****** E****, prin executor judecătoresc Mustea Marcel Mihai, cu sediul în mun. Suceava, str. Ştefan cel Mare, nr.51, bl.A2, sc. A, ap.3, jud. Suceava. Încuviinţează executarea silită în raza Curţii de Apel Suceava a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 2648/13.12.2012, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 16375/86/2011, definitivă şi irevocabilă, împotriva debitorilor Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor Şcheia, pentru suma de 12.742 Euro (echivalentul în lei la data plăţii), precum şi pentru suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită, prin poprire. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2013.
Incheiere de executare silita din 28.11.2013