T***** L****
ReclamantG****** A*******
ReclamantT***** C*******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii, T. L. şi G.A., în contradictoriu cu pârâta T. C. şi, în consecinţă: Constată că defuncţii T. G., decedat la data de 07.05.1979 şi B. M., decedată la data de 30.04.2004 au dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra anexelor gospodăreşti, lemnărie (fostă şură), garaj şi coteţe, existente pe terenul înscris în cartea funciară nr. 73295 Bistriţa. Constată că defunctul T. T., decedat la data de 29.03.2012 a dobândit prin moştenire dreptul de proprietate asupra construcţiilor menţionate mai sus. Constată că din masa succesorală a defunctului T. T., decedat la data de 29.03.2012, face parte terenul, în suprafaţă de 1750 mp, înscris în cartea funciară 73295 Bistriţa, nr. cad 73295, casa de locuit existentă pe acest teren, având nr. cad 73295 – C1 şi construcţiile lemnărie (fostă şură), garaj şi coteţe, neînscrise în cartea funciară, bunuri în valoare totală de 238.900 lei. Constată că au calitatea de moştenitori ai defunctului Turşan Traian, pârâta T***** C*******, cu o cotă de 1/2 din moştenire, în calitate de soţie supravieţuitoare, reclamantul T***** L****, cu o cotă de 3/8 din moştenire, în calitate de frate primar şi reclamantul G****** A*******, cu o cotă de 1/8 din moştenire, în calitate de frate uterin. Dispune partajarea masei succesorale prin atribuirea în natură a bunurilor care o compun, reclamanţilor T***** L**** şi G****** A*******, în indiviziune, fiecare cu o cotă de 1 din imobil. Obligă pe reclamantul T***** L**** să plătească pârâtei o sultă compensatorie de 29.862,5 lei. Obligă pe reclamantul G****** A******* să plătească pârâtei o sultă compensatorie de 89.587,5 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantului T***** L****, suma de 1.196,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pârâta să plătească reclamantului G****** A*******, suma de 3.589,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2017.
Hotarare 187/2017 din 31.01.2017AP: 31.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2017audiere martori lipsă.
Incheiere de sedinta din 11.11.2016Termen pentru o eventuală înţelegere între părţi.
Incheiere de sedinta din 17.06.2016audiere martori.
Incheiere de sedinta din 22.04.2016Termen pentru a se achita de către reclamanţi taxa judiciară de timbru aferentă modificării de acţiune.
Incheiere de sedinta din 04.03.2016Termen pentru a se depune la dosar precizări de către reclamanţi.
Incheiere de sedinta din 15.01.2016depunere înscrisuri, atasare dosar
Incheiere de sedinta din 06.11.2015studiu raport de exprtiză.
Incheiere de sedinta din 18.09.2015Termen pentru a se reveni cu adresă expert P.I..
Incheiere de sedinta din 05.06.2015administrare probe.
Incheiere de sedinta din 24.04.2015Termen la cerere în vederea încheierii unei înţelegeri între părţi.
Incheiere de sedinta din 13.03.2015administrare probe.
Incheiere de sedinta din 30.01.2015Anulează cererea reconvenţională în cauză de pârâta T.C., în contradictoriu cu reclamanţii T. L. şi G. A.. Cu drept de a formula cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publica astăzi, 09.04.2014.
Hotarare 2682/2014 din 09.04.2014Respinge cererea de reexaminare formulată de petenţii T L şi G A, împotriva încheierii din data de 11.12.2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 10787/190/2013, prin care s-a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2014.
Hotarare intermediara din 17.01.2014Admite, în parte, cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulată de reclamanţii T L şi G A şi, în consecinţă acordă acestora ajutor public judiciar în materie civilă, sub forma eşalonării plăţii taxei de timbru, în valoare de 8.433,1 lei, stabilită în sarcina lor în prezentul dosar, în 26 rate lunare, în valoare de 324,35 lei, ce se vor plăti până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, începând cu luna ianuarie 2014. Respinge ca neîntemeiate cererile privind scutirea de la plată şi reducerea taxei judiciare de timbru. După rămânerea definitivă a prezentei încheieri, aceasta constituie titlu executoriu cu privire la sumele datorate de petenţi şi se va comunica organului fiscal din cadrul autorităţii locale competente (Direcţia Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa) pentru luarea în evidenţă a reclamanţilor şi executarea silită în caz de neplată a sumelor datorate. Cu drept de a formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2013.
Hotarare intermediara din 11.12.2013