M**** M**** L*****
InculpatÎn baza art.86 alin.2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul M.M la o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a-II-a, şi b Cod penal, respectiv: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. În baza art.81 alin.2 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 alin.1 Cod penal. În baza art. 359 al.1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cp, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al.5 Cpp pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 191 al.1 Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.189 alin.2 Cpp onorariul avocat oficiu parţial în suma de 50 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Sibiu. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 514/2013 din 03.10.2013Amână pronunţarea pentru data de 03.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2013