S***** G*******
InculpatAdmite cererea inculpatului. În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, cu aplicarea art.37 lit. a) cod penal; Condamnă pe inculpat la 1 an închisoare. În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, cu aplicarea art.37 lit.a) cod penal; Condamnă pe inculpat la 6 luni închisoare. În baza art.33 şi art. 34 cod penal; Contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă 1 an închisoare. În baza art. 83 cod penal; Revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr.461/2010 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr. 2361/288/2010, definitivă prin nerecurare la data de 29.06.2010 şi dispune executarea cumulată a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită în prezenta cauză, pedeapsa finală de executat fiind de 2 ani şi 8 luni închisoare. Aplică art. 57 cod penal. Aplică art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cod penal, în sensul interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.191 cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei către avocat Păunescu Angela, potrivit protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.12. 2013.
Hotarare 622/2013 din 11.12.2013la data de 11 decembrie 2013, la solicitarea inculpatului, pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2013