B**** D*** A***
InculpatM**** V*******
InculpatS******** D* P********* D* P* L**** T********* T********
Reprezentant legalB**** E***********
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.195 C.pr.pen. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr.170 din 6 noiembrie 2013 în sensul că inculpatul M**** V******* a fost condamnat pentru două infracţiuni de instigare la mărturie mincinoasă şi nu trei aşa cum din eroare s-a consemnat. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.11.2013În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 260 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul M**** V******* la câte 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru trei infracţiuni de instigare la mărturie mincinoasă. În baza art.865 C.pen. dispune anularea suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare sub supraveghere aplicată aceluiaşi inculpat prin decizia penală nr.1764/26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen., contopind pedepsele, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. În baza art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de la 25 la 29 aprilie 2013. În baza art.71 alin.1 c.p. dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b c.p.începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la terminarea executării pedepsei. Menţine măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul M**** V******* prin încheierea din data de 28 iunie 2013. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 260 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. condamnă pe inculpatul B**** D*** A*** la 9 (nouă) luni închisoare pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă. În baza art.85 C.pen. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin decizia penală nr.1764/26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen., contopind pedepsele, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În baza art.85 C.pen.anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr.36/29.02.2012 a Judecătoriei Turnu Măgurele. În baza art.85 C.pen.anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr.66/28.03.2012 a Judecătoriei Turnu Măgurele. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b C.pen., contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin prezenta sentinţă pe care o sporeşte la 4 (patru) ani închisoare. În baza art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de la 1 la 3 februarie 2012. În baza art.71 alin.1 c.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II- a şi b c.p., executarea pedepsei accesorii urmând să înceapă la împlinirea vărstei de 18 ani. Obligă pe fiecare inculpat să plătească câte 500 lei cheltuieli judiciare statului. Onorariul pentru apărător din oficiu, av.Florea Cristian Cătălin, în sumă de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile libere de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 noiembrie 2013.
Hotarare 170/2013 din 06.11.2013Instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, Pentru aceste motive, DISPUNE: Amână pronunţarea la data de 6 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2013Amână cauza la data de 30 octombrie 2013 lipsa martorilor din lucrări Simion Cătălin Nicu, Cheiaua Daniel Floricel şi a martorilor Alan Rica şi Barbu Ecaterina (propuşi de inculpatul B**** D*** A***). Termenul de judecată este dat în cunoştinţă inculpaţilor, apărătorilor acestora, fiind cunoscut de reprezentantul legal întrucât a semnat de primirea citaţiei în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. 3 Cod procedură penală şi pentru care: - se vor cita martorii din lucrări Simion Cătălin Nicu, Cheiaua Daniel Floricel şi martorii Alan Rica şi Barbu Ecaterina (propuşi de inculpatul B**** D*** A***), martorul Alan Rica urmând a fi citată cu mandat de aducere; - se vor emite adrese către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Turnu Măgurele prin care i se va solicita să întocmească un referat privind situaţia dosarului nr.3200/329/2012 şi la Teleorman pentru a se solicita fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 16.10.2013Ia act de încetarea contractului de asistenţă juridică obligatorie nr.2311/ 18.07.2013. Încuviinţează proba cu martorii din lucrări solicitată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele şi inculpatul M**** V*******. Încuviinţează proba cu doi martori solicitată de inculpatul B**** D*** A***, prin apărător. Amână cauza la data de 16 octombrie 2013 în vederea audierii martorilor . Termenul de judecată este dat în cunoştinţă inculpaţilor, apărătorilor acestora, fiind cunoscut de reprezentantul legal întrucât a semnat de primirea citaţiei în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. 3 Cod procedură penală şi pentru care se vor cita martorii din lucrări şi cei doi martori care vor fi indicaţi cu listă în timp util de inculpatul B**** D*** A***. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Admite cererea de amânare pentru angajare apărător formulată în cauză de inculpatul B**** D*** A***. Amână judecarea cauzei la data de 25 septembrie 2013, completul 7 mixt pentru lipsa de apărare a inculpatului B**** D*** A***. Termenul de judecată este dat în cunoştinţă inculpaţilor, apărătorilor acestora şi părţii responsabil civilmente, fiind cunoscut de S******** D* P********* D* P* L**** T********* T******** întrucât a semnat de primirea citaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 18.09.2013Admite cererile apărătorilor inculpaţilor. Amână cauza şi fixează termen de judecată la data de 18 septembrie 2013. Se va cita inculpatul B**** D*** A***. Inculpatul M**** V*******, partea responsabil civilmente şi Serviciul de probaţiune de pe lângă tribunal Teleorman au termenul în cunoştinţă. Se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele încheierea de şedinţă din data de 28.06.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 septembrie 2013 .
Incheiere de sedinta din 05.09.2013Încuviinţează cererea inculpatului M**** V******* prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Amână cauza şi fixează termen de judecată la data de 5 septembrie 2013. Se va cita inculpatul B**** D*** A***. Inculpatul M**** V*******, partea responsabil civilmente şi Serviciul de probaţiune de pe lângă tribunal Teleorman au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iulie 2013
Incheiere de sedinta din 18.07.2013ÎNCHEIERE 28.06.2013 În baza art. 1451 Cod procedură penală dispune luarea împotriva inculpatului M**** V*******, zis Buze, fiul lui Georgel şi Alexandra, născut la data de 24.10.1990 în mun. Turnu Măgurele, jud. Teleorman, cu domiciliul în mun. Turnu Măgurele, str. Vânători, nr. 22, jud. Teleorman, posesor CI seria TR nr. 175888 eliberat la data de 15.12.2004 de SPCLEP Turnu Măgurele, CNP *********0021, a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea instanţei care a luat măsura, pe durată nedeterminată. Pe durata obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul M**** V******* va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea (Poliţia municipiului Turnu Măgurele) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie (se va ţine seama de celelalte îndatoriri ale inculpatului) sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie şi să nu ia legătura cu numiţii Căpăţână Ştefan, Simion Claudiu, B**** D*** A***, Simion Cătălin Nicu, Modruz Petre Iulian, Cheiaua Daniel Floricel şi Culcea Florin Marius şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect. Pune în vedere inculpatului M**** V******* că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor, se va lua împotriva sa măsura arestării preventive. Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei, pentru av. Băcanu Luminiţa, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.06.2013 .
Incheiere de sedinta din 28.06.2013