M***** M****
ReclamantM***** C*******
PârâtC******* A******
PârâtAdmite acţiunea, astfel cum a fost precizată la filele 36,37 dosar, formulată de reclamanta M***** M****. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune. Omologhează rapoartele de expertiză întocmite în cauză de experţii tehnici Hîrza Daniel şi Nechifor Gabriel Petru. Atribuie părţilor în proprietate bunurile astfel cum au fost lotizate în varianta I din raportul de expertiză tehnică judiciară – lotizare întocmit de experţii tehnici Nechifor Petru Gabriel şi Hîrza Daniel (aflat la filele 288-299 dosar), cu compensarea valorică a sultelor. Obligă pârâtele, în solidar, la plata sumei de 338,75 lei către stat reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat reclamantei prin Încheierea Camerei de consiliu din data de 22 noiembrie 2013. Obligă pârâtele, în solidar, la plata sumei de 1397,25lei faţă de reclamantă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 2 decembrie 2015, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea.
Hotarare 7519/2015 din 02.12.2015Amână pronunţarea pentru a se depune concluzii scrise de către pârâte, la data de 2 decembrie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2015pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.11.2015pentru a se depune la dosar relaţiile solicitate experţilor
Incheiere de sedinta din 28.09.2015lipsă răspuns expert
Incheiere de sedinta din 22.06.2015în vederea emiterii de adrese către experţii desemnaţi în cauză
Incheiere de sedinta din 25.05.2015pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 27.04.2015administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 23.03.2015lipsă raport expertiză
Incheiere de sedinta din 23.02.2015pentru a se răspunde la obiecţiunile formulate
Incheiere de sedinta din 26.01.2015pentru a se depune la dosar relaţiile solicitate expertului
Incheiere de sedinta din 15.12.2014pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.11.2014lipsă raport expertiză
Incheiere de sedinta din 06.10.2014în vederea întocmirii raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Admite, în principiu, acţiunea astfel cum a fost precizată la filele 36,37 dosar, formulată de reclamanta M***** M****. Constată deschisă succesiunea autorului Marica Haralambie, decedat la data de 07.02.2013, cu ultimul domiciliu în comuna Dăeşti, judeţul Vâlcea, de pe urma căruia au rămas în calitate de moştenitori legali reclamanta M***** M**** – soţie supravieţuitoare – cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, şi pârâtele M***** C******* şi C******* A******, în calitate de descendenţi de gradul II (nepoate de fiu predecedat Marica Ion) care împreună culeg cota de 3/4 din masa succesorală ce s-ar fi cuvenit autorului lor. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma autorului se compune din următoarele bunuri proprii ale autorului, şi anume: 1. terenul în suprafaţă de 400 mp. (în suprafaţă măsurată de 392 mp.), având categoria de folosinţă păşune, situat în pct. „Schit”, cu vecinii: N - pădure, E - Negoescu Ion, S-Olteanu Nicolae şi V- Durleci Ion; şi 2. terenul în suprafaţă de 1900 mp.(în suprafaţă măsurată de 1862 mp.), având categoria de folosinţă păşune, situat în pct. „Muchia Înaltă”, cu vecinii: N-drum exploatare, E-Petrescu Florin, pădure şi V şi S- pădure; precum şi din cota de 1/2 din imobilul bun comun situat în localitatea Dăeşti, judeţul Vâlcea compus din terenul în suprafaţă totală de 3134 mp. (pentru care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea celor doi soţi în temeiul Ordinului nr. 698/2012) şi construcţiile aflate pe teren, dobândit de autor în timpul căsătoriei au reclamanta, respectiv: 1. teren intravilan, în suprafaţă de 392 mp., având categoria de folosinţă curţi construcţii, cu vecinii: N-moşt. Negoescu Ion, E-drum sătesc, S-Colţoş Nicolae şi la V-rest proprietate; 2. teren intravilan, în suprafaţă de 1062 mp., având categoria de folosinţă arabil, cu vecinii: N-moşt. def. Negoescu Ion, E-rest proprietate, S-Colţoş Nicolae şi la V-rest proprietate; 3. teren în suprafaţă de 1680 mp., cu vecinii: N-moşt. def. Negoescu Ion; V şi S – Colţoş Nicolae şi la E- rest proprietate; 4. casa edificată din cărămidă, în suprafaţă de 39 mp.; 5. grajdul în suprafaţă de 43 mp. edificat din cărămidă; 6. bucătăria, în suprafaţă de 19 mp., edificată din cărămidă, toate construcţiile fiind amplasate pe terenul în suprafaţă de 392 mp. Dispune numirea unui expert specialitatea topografie, cadastru şi geodezie, precum şi a unui expert specialitatea construcţii şi evaluări imobiliare, în vederea identificării şi evaluării bunurilor în funcţie de preţul de circulaţie şi de gradul de uzură, urmând ca expertul specialitatea evaluări imobiliare să întocmească propuneri de lotizare în funcţie de posesia bunurilor şi de starea de nevoie a părţilor. Fixează onorariu provizoriu expert în cuantum de câte 500 lei. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 23 iunie 2014, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 23.06.2014Amână pronunţarea pe încheierea de admitere în principiu la data de 23 iunie 2014, în vederea deliberării. Acordă termen pe fondul cauzei la data de 8 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 16.06.2014Pentru a se depune relaţiile solicitate
Incheiere de sedinta din 19.05.2014pentru lipsa relaţiilor solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 14.04.2014pentru a se depune relaţiile solicitate
Incheiere de sedinta din 17.03.2014pt a se depune relaţiile solicitate
Incheiere de sedinta din 17.02.2014În temeiul art. 6 lit. d) raportat la art. 33 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar: Admite, în parte, cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru formulată de reclamanta M***** M****. Dispune scutirea reclamantei de plata a 1/2 din de timbru aferentă cererii de chemare în judecată în cuantum total de 677,50 lei. Pune în vedere reclamantei să achite diferenţa de 1/2 din taxa de timbru stabilită la suma de 338,75 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 22 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 22.11.2013