G******** C*****
InculpatG******** C*****
InculpatD******* R******** V***** I***
Parte vătămatăCondamnă inculpatul G******** C*****, recidivist, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, la o pedeapsă de 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. b C.pen. şi a art.3201 C.p.p. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art.350 alin.1 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului G******** C***** iar conform art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată de 1(unu) an şi 4(patru) luni închisoare durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 12.11.2013 la zi. În baza art.14 alin. 1, art.346 alin.1 C.p.p. şi art.998 şi a art.1003 C.civ, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în numele şi pentru Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, cu sediul în Iaşi, B-dul N. Iorga, nr.10 C, jud. Iaşi şi, în consecinţă: Obligă inculpatul G******** C***** să plătească părţii civile Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi suma de 78.283 lei, reprezentând daune materiale, sumă la care se adaugă dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere calculate, de la data de 12.11.2013, conform art.120 C.pr. fiscală. În temeiul art.118 alin.1 lit. b C.pen. confiscă de la inculpatul G******** C***** autoturismul marca VW Passat cu seria de şasiu WVWZZZ3BZ3E211984, a cheilor autoturismului, bunuri aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Suceava conform dovezii seria H nr.0005505 din data de 13.11.2013 aflată la fila 25 d.u.p., şi a cărţii de identitate a acestui autoturism, certificatului de autenticitate şi a trei documente redactate în limba germană(două în format A4 şi unul document format mic) aflate în plicul de la fila 22 d.u.p. În baza art.357 alin.2 lit. c C.p.p. rap. la art.163 C.p.p. menţine măsura sechestrului asigurător asupra autoturismul marca VW Passat cu seria de şasiu WVWZZZ3BZ3E211984, în vedere confiscării, şi menţine măsura sechestrului asiguratoriu asupra remorcii marca Hoewaer tipul DA/PO/750 cu numărul de identificare YA92P075013263010 în vederea acoperii prejudiciului, măsuri impuse prin Ordonanţa nr.4746/P/2013 din data de 22.11.2013 aflată la filele 37-38 d.u.p. În baza art.348 C.p.p. dispune restituirea către inculpat a telefonului mobil marca Nokia de culoare neagră în care se află o cartelă Orange aflat la Camera de Corpuri delicte a Judecătoriei Suceava şi înregistrat la poziţia 99/2013 în Registrul de Corpuri delicte şi mijloace de probă al instanţei. Respinge cererea Ministerului Public de restituire a autorizaţiei de circulaţie provizoriei a autovehiculului marca VW Passat cu numărul de identificare WVWZZZ3BZ3E211984 ca neîntemeiată. În baza art.118 lit. a şi f C.pen. confiscă 7490 de pachete de ţigarete marca Viceroy Red, având aplicată bandă fiscalizată de provenienţă Republica Ucraina, depuse la Camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Fălticeni şi menţionate în dovada seria H nr.0003154 din 13.11.2013 aflată la fila 19 d.u.p.. În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 600 lei reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parţial apărător din oficiu Tovarniţchi Niculai aferent delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie se va avansa din fondurile Ministerului Public în conturile Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2014.
Hotarare 25/2014 din 22.01.2014Amână pronunţarea cauzei la data de 22.01.2014. pronunţată în şedinţa publică,azi, 15.01.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.01.2014Amână pronunţarea la data de 15.01.2014. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2014I N S T A N ? A În ceea ce prive?te cererea de amânare pentru pregătirea apărării, în sensul de a se ob?ine înscrisuri care să dovedească situa?ia personală a inculpatului, având în vedere disp. art.6 din CEDO, va admite cererea apărătorului inculpatului, D I S P U N E: Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată de la data de 08.01.2014, pentru când se vor cita inculpatul din Penitenciarul Boto?ani ?i partea civilă. Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru pregătirea apărării. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 18.12.2014.
Incheiere de sedinta din 18.12.2013„În temeiul art.3001 alin.1 raportat la art.160 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate prin încheierea nr.47/13.11.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.10229/314/2013 faţă de inculpatul G******** C*****, , în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiuni de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpatul G******** C*****. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul G******** C*****, prin apărător, ca neîntemeiată. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art.300 ind.1 alin.3 C.p.p. raportat la art.159 alin.11 C.p.p. măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să le aducă la cunoştinţă inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.12.2013, ora 15.30 „.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.12.2013