Dosar 11165/99/2013 din 04.11.2013

obligare emitere act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11165/99/2013
Data dosar:
04.11.2013
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligare emitere act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2015 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Respinge cererea

    Constată lipsită de obiect excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi prin primar. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge ca inadmisibilă acţiunea Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce urmează a fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată, azi, 12.11. 2015 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art 396 al 2 din Noul Cod de procedură civilă.

    Hotarare 1449/2015 din 12.11.2015
  • Sedinta din data de 28.10.2015 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.11.2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2015
  • Sedinta din data de 13.10.2015 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.10.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2015
  • Sedinta din data de 09.06.2015 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 13.10.2015 pentru a se comunica pârâţilor duplicatul înscrisurilor depuse la dosar de reclamant .

    Incheiere de sedinta din 09.06.2015
  • Sedinta din data de 07.04.2015 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 9.06.2015 în vederea administrării probei cu înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 07.04.2015
  • Sedinta din data de 03.02.2015 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 7.04.2015 pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 03.02.2015
  • Sedinta din data de 13.01.2015 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 3.02.2015 pentru a se cita pârâţii Municipiul Iaşi - pin primar şi Consiliul Local Iaşi cu duplicat al precizărilor de acţiune depuse la termen , cu mentiunea să depună întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare

    Incheiere de sedinta din 13.01.2015
  • Sedinta din data de 28.10.2014 la ora 9:00

    Complet: D 9 c.a.
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 13.01.2015 pentru ca reclamantul sa formuleze acţiunea conform dispozitiilor Codului de procedura civila , respectiv precizarea în mod clar a obiectului acţiunii, a capetelor de cerere , precizarea temeiul de drept şi arătatea dovezilor pe care se sprijină fiecare capat de cerere

    Incheiere de sedinta din 28.10.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD