Dosar 11218/99/2013 din 06.11.2013

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11218/99/2013
Data dosar:
06.11.2013
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.02.2014 la ora 9:00

    Complet: civ CM 8
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de USLIP Iaşi în numele şi pentru reclamanţi contradictoriu cu pârâtul . Anulează deciziile de reîncadrare cu nr. unic 4 emise de pârât la data de 03.03.2010 pentru reclamanţi. Obligă pârâtul să emită în folosul reclamanţilor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţa dintre drepturile încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în funcţie de perioada efectiv lucrată la pârâtă în anul 2010, suma actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective. Respinge ca nefondată cerea de acordare a cheltuielilor de judecată. Executorie . Cu apel la Curtea de Apel Iaşi în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Iaşi.

    Hotarare 482/2014 din 05.02.2014
  • Sedinta din data de 29.01.2014 la ora 9:00

    Complet: civ CM 8
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 05.02.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD