I***** I****
InculpatIa act de consimţământul persoanei solicitate I***** I****. Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene şi dispune predarea persoanei solicitate către aceste autorităţi, sub condiţiile prev. de art. 115 din Legea 302/2004 republicată. Menţine măsura arestării persoanei solicitate, pe o durată de 24 de zile, începând cu data de 24 iulie 2013, până la data de 16 august 2013, inclusiv, în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare italiene. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 640 lei reprezintă onorariu avocat oficiu urmând a fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Dispune traducerea în regim de urgenţă a actelor ce urmează a fi înaintate autorităţilor judiciare italiene, urmând ca plata traducătorului să se facă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.07 2013. Admite cererea. Dispune plata onorariului traducătorului autorizat Ionele Casiana Mihaela reprezentând contravaloarea unei traduceri de 4 pagini, în regim de urgenţă , în sumă de 201,36 lei, ( lucrarea din 24 iulie 2013), din fondurile Ministerului Justiţiei, alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 iulie 2013.
Hotarare 195/2013 din 23.07.2013În baza art. 103 alin.2 din Lg. 302/2004 , republicată; Dispune arestarea persoanei solicitate I***** I**** , pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 19 iulie 2013 şi până la data de 23 iulie 2013, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare . Cu recurs . Acordă termen la 23 iulie 2013 pentru înaintarea mandatului european de arestare tradus în limba română. Pronunţată în şedinţă publică de la 19 iulie 2013.
Incheiere de sedinta din 19.07.2013