F** B***********
InculpatB**** I**************
InculpatS* R********* S*
Parte civilăC****** N******
InculpatC******** L**** A* C****** A*******
Autoritate tutelarăI. În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal şi alin. 3 lit. h Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal condamnă inculpatul FIŢ BOGDAN -EUGEN – , la pedeapsa de: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în 19/20. 10. 2010, respectiv 23. 10. 2010. Constată că infracţiune de furt calificat în formă continuată pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de furt calificat pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 19. 07. 2011, precum şi cu infracţiunea de furt calificat pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin nerecurare la 06. 08. 2012. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău în pedepsele componente de 1 an închisoare aplicată în acea cauză şi 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsă rezultantă urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 232/28. 11. 2008 a Judecătoriei Huedin şi a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 28/06. 02. 2009 a Judecătoriei Huedin. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin în pedepsele componente de 1 an închisoare aplicată în acea cauză şi 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsă rezultantă urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 232/28. 11. 2008 a Judecătoriei Huedin şi a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 28/06. 02. 2009 a Judecătoriei Huedin. În baza art. 36 alin. 1 Cod Penal contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău, respectiv prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză a fost săvârşită de acesta atât în termenul de încercare de 3 ani şi 6 luni al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 232/28. 11. 2008 a Judecătoriei Huedin, definitivă, prin neapelare, la data de 23. 12. 2008, cât şi în termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 28/06. 02. 2009 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 04. 03. 2009. Constată că în baza art. 1101 al. 2 Cod penal raportat la art. 864 al. 1 Cod penal coroborat cu art. 83 alin.1 Cod penal s-a dispus prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău şi prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin atât revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 232/28. 11. 2008 a Judecătoriei Huedin, cât şi revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 28/06. 02. 2009 a Judecătoriei Huedin. Constată că pedepsele din sentinţele penale nr. 232/28. 11. 2008 şi nr. 28/06. 02. 2009 ale Judecătoriei Huedin au fost aplicate pentru infracţiuni concurente, dispunându-se prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 1101 al. 2 Cod penal raportat la art. 864 al. 1 Cod penal şi la art. 83 alin.1 Cod penal menţine revocarea suspendării dispuse anterior şi dispune executarea pedepsei de 1 an închisoare alături de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsă totală cumulată de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. Constată că prin sentinţa penală nr. 384/07. 03. 2013 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă prin nerecurare, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 143/2011 a Judecătoriei Huedin, deducându-se din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin perioada executată de la 27. 12. 2011 la 09. 01. 2012 şi 10. 01. 2012 la zi. Constată că prin sentinţa penală nr. 1399/30. 08. 2013 a Judecătoriei Bistriţa inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 04. 09. 2013 cu un rest neexecutat de 295 zile. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 2 ani si 6 luni închisoare stabilit prin prezenta sentinţă, mandat ce nu va fi activat, constatând că din cuantumul pedepsei de 2 ani si 6 luni închisoare s-a executat de inculpat în regim de detenţie perioada 27. 12. 2011 la 09. 01. 2012 şi 10. 01. 2012 la 04. 09. 2013, acesta fiind liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 295 zile de închisoare. II. În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal şi alin. 3 lit. h Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal, art. 37 lit. a) şi art. 80 Cod Penal, condamnă inculpatul BOROŞ IONUŢ -SEBASTIAN – , la pedeapsa de: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în 19/20. 10. 2010, respectiv 23. 10. 2010. În baza art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, art. 320/1 Cod Procedură Penală, art. 37 lit. a) şi art. 80 Cod Penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în perioada 07. 04. 2013-21. 05. 2013. Constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată săvârşită în 19/20. 10. 2010, respectiv 23. 10. 2010 este concurentă cu infracţiunea de furt calificat pentru care s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 19. 07. 2011, precum şi cu infracţiunea de furt calificat pentru care s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 487/10. 04. 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1090/01. 08. 2012 a Curţii de Apel Cluj. În baza art. 36 alin. 1 Cod Penal contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă cu pedepsele componente din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 487/10. 04. 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. Constată că inculpatul a executat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare în baza sentinţei penale nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău de la 27. 07. 2011 până la 05. 03. 2013, dată la care acesta a fost liberat condiţionat cu un rest rămas neexecutat de 327 zile. Constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată în perioada 07. 04. 2013-21. 05. 2013 a fost săvârşită de inculpat în perioada liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău. În baza art. 61 alin. 1 Cod Penal revocă liberarea condiţionată privind pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău şi contopeşte restul de pedeapsă de 327 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care se sporeşte cu 6 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. În baza art. 350 Cod Procedură Penală menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 Cod Penal scade din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 29. 05. 2013 la zi. III.În baza art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, art. 320/1 Cod Procedură Penală, art. 37 lit. a) şi art. 80 Cod Penal condamnă inculpatul GAL DĂNUŢ, zis „Deţu” - , la pedeapsa de: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în perioada 07. 04. 2013-21. 05. 2013. Constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată în perioada 07. 04. 2013-21. 05. 2013 a fost săvârşită de inculpat în perioada liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 153/17. 09. 2010 a Judecătoriei Huedin. În baza art. 61 alin. 1 Cod Penal revocă liberarea condiţionată privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 153/17. 09. 2010 a Judecătoriei Huedin şi contopeşte restul de pedeapsă de 496 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care se sporeşte cu 9 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. În baza art. 350 Cod Procedură Penală menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 Cod Penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 22. 05. 2013 la zi. IV. În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal şi alin. 3 lit. h Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal, condamnă inculpatul C****** N****** – la pedeapsa de: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de furt calificat pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la data de 19. 07. 2011, precum şi cu infracţiunea de furt calificat pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin nerecurare la 30. 07. 2012. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău în pedepsele componente de 1 an închisoare aplicată în acea cauză şi 2 ani închisoare pedeapsă rezultantă urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 35/29. 02. 2008 a Judecătoriei Huedin. În baza art. 36 alin. 1 Cod Penal contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău, precum şi prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, care se sporeşte cu 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză a fost săvârşită de acesta în termenul de încercare de 4 ani al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 35/29. 02. 2008 a Judecătoriei Huedin. Constată că în baza art. 1101 al. 2 Cod penal raportat la art. 864 al. 1 Cod penal şi la art. 83 alin. 1 Cod penal s-a dispus prin sentinţa penală nr. 252 din 01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău şi prin sentinţa penală nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 35/29. 02. 2008 a Judecătoriei Huedin. În baza art. 1101 al. 2 Cod penal raportat la art. 864 al. 1 Cod penal şi la art. 83 alin. 1 Cod penal menţine revocarea suspendării dispuse anterior şi dispune executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 2 ani închisoare de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsă totală cumulată de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. În baza art. 36 alin. 3 Cod Penal scade din pedeapsa de mai sus perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 170/2012 emis în baza sentinţei penale nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 170/2012 emis în baza sentinţei penale nr. 142/04. 07. 2012 a Judecătoriei Huedin şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri. V. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art.209 alin. 1 lit. a, g, i şi alin. 3 lit. h Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal condamnă inculpatul FEHER IONEL-DOREL – la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat săvârşită în noaptea de 19/20. 10. 2010. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. Constată că fapta pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este în concurs cu fapta pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 174/2012 a Judecătoriei Huedin definitivă la data de 09. 10. 2012 prin nerecurare. În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 174/2012 a Judecătoriei Huedin definitivă la data de 09. 10. 2012 prin nerecurare. În baza art. 34 şi 36 Cod penal aplică inculpatului pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 81 şi 71 alin. final Cod Penal suspendă condiţionat executarea atât a pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod Penal. În baza art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. VI. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i şi alin. 3 lit. h Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal condamnă inculpatul BOROŞ ARPAD – la pedeapsa de: 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat săvârşită în 23/24. 10. 2010. Constată că infracţiunea de mai sus este în concurs real cu infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1, lit. a, g şi alin. 3 lit. h) Cod penal pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare la 19. 07. 2011. În baza art. 85 Cod Penal anulează suspendarea executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău. În baza art. 36 alin. 1 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a Cod Penal. În baza art. 81 şi 71 alin. final Cod Penal suspendă condiţionat executarea atât a pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod Penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 252/01. 07. 2011 a Judecătoriei Zalău, respectiv 19. 07. 2011. În baza art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. VII. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i şi alin. 3 lit. h Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 Cod Procedură Penală, art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal şi art. 99 alin. 3 Cod Penal condamnă inculpatul minor FĂRCAŞ ALIN-GABRIEL – la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat săvârşită în 23/24. 10. 2010. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a Cod Penal. În baza art. 110, 81 şi 71 alin. final Cod Penal suspendă condiţionat executarea atât a pedepsei principale cât şi a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 Cod Penal. În baza art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod Penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. VIII. În baza art. 221 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal condamnă inculpatul PAVEL DOREL– la pedeapsa de: 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. În baza art. 81 şi 71 alin. final Cod Penal suspendă condiţionat executarea atât a pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod Penal. În baza art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. IX. În baza art. 221 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal condamnă inculpatul LEHENE MIRCEA-SEVU – , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. În baza art. 81 şi 71 alin. final Cod Penal suspendă condiţionat executarea atât a pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod Penal. În baza art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C. Pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. X. În baza art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 Cod Procedură Penală şi art. 76 lit. d) raportat la art. 74 lit. c) Cod Penal condamnă inculpatul SANDU FLORIN-VIOREL – , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II– a Cod Penal. În baza art. 81 şi 71 alin. final Cod Penal suspendă condiţionat executarea atât a pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod Penal. În baza art. 359 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 14 si 346 Cod Procedură Penală raportat la art. 1357 şi urm. Cod Civil ia act că părţile vătămate Prunean Ioan, cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Tăbăcarilor nr. 10, ap.3, jud. Cluj , Turtureanu Ion, cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Calea Floreşti nr. 77, bl. V 3, ap.11, jud. Cluj, Bene Ioan, cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Fabricii nr. 17, ap. 47, jud. Cluj şi Cultul Penticostal, prin administrator Toşa Ardelean, cu sediul în com. Râşca, sat Dealu Mare nr. 59, jud. Cluj, nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciul fiind reparat prin restituirea bunurilor sustrase. Constată că părţile vătămate Gângă Vasile, cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Alverna, nr. 2, jud. Cluj şi Cioază Gheorghe, cu domiciliul încom. Aghireşu, sat Aghireş-Fabrici nr. 23 A, jud. Cluj au renunţat la pretenţiile civile formulate şi, în consecinţă, în baza art. 118 Cod Penal dispune confiscarea specială a sumelor de 400 de la inculpaţi. În baza art. 14 si 346 Cod Procedură Penală raportat la art. 1357 şi urm. Cod Civil obligă în solidar inculpaţii FIŢ BOGDAN –EUGEN, BOROŞ IONUŢ –SEBASTIAN, C****** N******, FEHER IONEL –DOREL, BOROŞ ARPAD şi FĂRCAŞ ALIN-GABRIEL în solidar cu părţile responsabile civilmente FĂRCAŞ ONOFREI şi FĂRCAŞ CAMELIA, ambii cu domiciliul în com. Aghireşu, sat Aghireş-Fabrici, bl. 190, sc. 2, ap. 16, jud. Cluj, la plata sumei de 16.473,8 lei în favoarea părţii civile S* R********* S*, cu sediul în Bucureşti, sector I, str. Gârlei nr. 1 B. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul FIŢ BOGDAN EUGEN, la plata sumei de 717 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu avocat Marc Lotica pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată conform delegaţiei din 05. 02. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul B**** I**************, la plata sumei de 1.047 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu apărător din oficiu avocat Moldovan Simion pentru asistenţa juridică acordată în faza de urmărire penală conform delegaţiei nr. 48 din 29. 05. 2013, 100 lei onorariu parţial apărător din oficiu avocat Moldovan Simion pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată conform delegaţiei nr. 50 din 11. 06. 2013 şi 100 lei onorariu parţial apărător din oficiu avocat Feier Monica pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată conform delegaţiei din 28. 01. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul BOROŞ ARPAD, la plata sumei de 417 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei onorariu parţial apărător din oficiu avocat Goga Claudia Florentina pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată conform delegaţiei nr. 18 din 28. 01. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul FEHER IONEL-DOREL la plata sumei de 717 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu avocat Goga Claudia Florentina pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată conform delegaţiei nr. 19 din 28. 01. 2013 ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul FĂRCAŞ ALIN-GABRIEL în solidar cu părţile responsabile civilmente FĂRCAŞ ONOFREI şi FĂRCAŞ CAMELIA la plata sumei de 1.117 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 800 lei onorariu apărător din oficiu avocat Feier Monica pentru asistenţa juridică acordată în faza de urmărire penală şi de judecată, conform delegaţiilor din 04. 11. 2010 şi din 28. 01. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul C****** N****** , la plata sumei de 717 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu avocat Moldovan Simion pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 11 din 28. 01. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul GAL DĂNUŢ, la plata sumei de 930 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 700 lei onorariu apărător din oficiu avocat Marc Lotica pentru asistenţa juridică acordată în faza de urmărire penală şi de judecată, conform delegaţiilor din 22. 05. 2013 şi 11. 06. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul PAVEL DOREL, la plata sumei de 630 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu avocat Morar Sergiu pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată, conform delegaţiei din 11. 06. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul LEHENE MIRCEA SEVU, la plata sumei de 630 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu avocat Feier Monica pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată, conform delegaţiei din 11. 06. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul SANDU FLORIN VIOREL, la plata sumei de 630 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu avocat Goga Claudia Florentina pentru asistenţa juridică acordată în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 58 din 11. 06. 2013, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, inculpaţii FIŢ BOGDAN –EUGEN, FEHER IONEL –DOREL, BOROŞ ARPAD, PAVEL DOREL, SANDU FLORIN VIOREL ŞI FĂRCAŞ ALIN-GABRIEL şi de la comunicare cu inculpaţii LEHENE MIRCEA SEVU, GAL DĂNUŢ, BOROŞ SEBASTIAN-IONUŢ şi C****** N****** şi cu părţile civile şi părţile responsabile civilmente.
Hotarare 156/2013 din 27.09.2013amână pronunţarea pentru pentru data de 27.09.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2013lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 06.09.2013lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 31.05.2013LIPSĂ PROCEDURĂ
Incheiere de sedinta din 05.04.2013se încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpatul Feher Ionel pentru a-şi angaja apărător.
Incheiere de sedinta din 15.02.2013