G****** O*******
InculpatÎn baza art.134 din Legea nr.295/2004 cu aplicarea art.3201 C.p.p., condamnă pe inculpatul G****** O******* la 2 luni închisoare pentru deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. În baza art.83 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.167/2011 a Judecătoriei Târgovişte definitivă prin d.p. nr.1216/15.09.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute alăturat pedeapsa aplicată prin prezenta şi pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare mai sus menţionată, în final având de executat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art.71 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.p. În baza art.118 al.1 lit.b C.p. confiscă de la inculpat pistolul Mauser cu seria MWO 4090, calibrul 9 mm. PAK indisponibilizat în faza de urmărire penală. În baza art. 191 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 268 lei RON cheltuieli judiciare faţă de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2014.
Hotarare 96/2014 din 23.01.2014Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului privind acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul dosarului, în vederea pregătirii apărării, fiind singurul termen de judecată acordat în acest sens. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2014, complet C1 penal, orele 8,30, sala 6, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 12.12.2013.
Incheiere de sedinta din 12.12.2013