M********* B**** P*** P******* M*********** B************** S*********
ReclamantA******** .************* S*** B****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect ”pretenţii” formulată de către reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău în contradictoriu cu pârâta Asociaţia C.R.E.D.O. ROM STAR Bacău. Obligă pârâta sa plătească reclamantului suma de 3598 lei, cu titlul de contravaloare redevenţă pentru perioada 2010, 2011 şi trimestrul I din anul 2012, suma de 3821 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 28.03.2013, precum şi penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi întârziere calculate în continuare până la plata efectivă a debitului principal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.12.2014.
Hotarare 7269/2014 din 18.12.2014amână pronunţarea în cauză la data de 18.12.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2014Faţă de lipsa de procedură cu reclamanta, acordă termen la data de 12.12.2014, ora 9, C38C. Se citează ambele părţi.
Incheiere de sedinta din 28.11.2014Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte suma de 1947 lei reprezentând taxa de concesionare şi penalităţile de întârziere datorate pentru trimestrul I şi trimestrul II din anul 2010, invocată din oficiu de către instanţă, ca neîntemeiată. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii pentru data de 28.11.2014, C38C, în şedinţă publică, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2014.
Incheiere de sedinta din 31.10.2014Acordă termen pentru a se depune de către reclamantă înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 03.10.2014Pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acordă termen la data de 03.10.2014 ora 9,00 C38c.
Incheiere de sedinta din 05.09.2014T 05.09.2014
Incheiere de sedinta din 06.06.2014