Dosar 11435/86/2013 din 22.11.2013

expropriere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11435/86/2013
Data dosar:
22.11.2013
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
expropriere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Admite cererea

    Admite contestaţia precizată, având ca obiect expropriere formulată de reclamantul R*** N******, cu domiciliul în mun. Suceava, b-dul George Enescu, nr. 40, sc. B, ap. 40, jud. Suceava şi cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „Corduneanu Daniel Adrian” – com. Şcheia, sat Mihoveni, str. Principală, nr. 114, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, str. Gheorghe Asachi, nr. 19, jud. Iaşi. Anulează în parte Hotărârea nr. 368/04.11.2013 dată în dosarul nr.176 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor com. Şcheia. Obligă expropriatorul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi să plătească reclamantului R*** N****** suma de 8.562 euro (echivalentul în lei la data plăţii) cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 962 mp teren identic cu parcela nr. 38234. Obligă expropriatorul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi să plătească reclamantului R*** N****** despăgubiri în sumă de 122 euro reprezentând scăderea parţială de valoare a imobilului nr. 38235 în suprafaţă de 153 mp, precum şi a sumei de 1.362 euro reprezentând scăderea totală de valoare a lotului. Obligă expropriatorul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi să plătească reclamantului R*** N****** suma de 4.400 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.10.2014.

    Hotarare 1690/2014 din 16.10.2014
  • Sedinta din data de 23.09.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Amână cauza

    TERMEN LA 16.10.2014.Pronunţată în şedinţa publică din 23.09.2014.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2014
  • Sedinta din data de 27.05.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Amână cauza

    TERMEN la 23.09.2014.Pronunţată în şedinţa publică din 27.05.2014.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2014
  • Sedinta din data de 25.03.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Amână cauza

    Acordă termen, motivat de lipsa raportului de expertiză dispus a fi efectuat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2014
  • Sedinta din data de 25.02.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Amână cauza

    TERMEN LA 25.03.2014. Pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2014.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2014
  • Sedinta din data de 28.01.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează pentru contestator proba cu o expertiză în specialitatea „Evaluare proprietăţi imobiliare”. Încuviinţează obiectivele formulate de părţi ca fiind utile soluţionării cauzei. Numeşte în cauză experţi ce vor face parte din comisia ce urmează a întocmi raportul de expertiză, pe următorii: 1. Chihaia Dalia din partea contestatorului; 2. Maleş Mihaela Anca din partea intimatului; 3. Veghinaş Simona din partea instanţei. Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei, pentru expertul Chihaia Dalia, în sarcina contestatorului şi pune în vedere acesteia, prin apărător ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării sumei stabilite. Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei, pentru expertul Veghinaş Simona, în sarcina contestatorului şi pune în vedere acesteia, prin apărător ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării sumei stabilite. Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei, pentru expertul Maleş Mihaela Anca, în sarcina intimatului şi pune în vedere acestuia, prin apărător ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării sumei stabilite. Se vor emite adrese experţilor pentru a proceda la întocmirea lucrărilor conform obiectivelor propuse de părţi şi încuviinţate de instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2014.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD