G**** Ş*****
InculpatConstată neîndeplinită notificarea, prin înmânarea înscrisurilor ce fac obiectul cererii de asistenţă judiciară internaţională a autorităţilor judiciare germane fiind imposibila aducerea la cunoştinţă a conţinutului acestora, urmare a împrejurării ca G**** Ş***** nu a fost găsit , citaţia fiind restituită cu menţiunea ,,destinatar necunoscut la adresa indicată,. Copie a încheierii se va comunica MINISTERULUI JUSTIŢIEI, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2013
Incheiere finala dezinvestire din 12.11.2013Admite solicitarea reprezentantului Ministerului Public. Se repetă procedura de citare cu inculpatul G**** Ş***** la adresa indicată de către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor. Amână judecarea cauzei la data de 12 noiembrie 2013 Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 29.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 29 octombrie 2013. Se emite adresă la Serviciul de Evidenţă a Persoanei pentru a ne comunica adresa numitului G**** Ş*****. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 octombrie
Incheiere de sedinta din 15.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 15 octombrie 2013. Se emite mandat de aducere la poliţia localităţii Oraviţa pe numele numitului Ştefan Gabor Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 01.10.2013