T**** A***
InculpatC***** V*****
InculpatF**** A*******
InculpatS* P******* D** S** R*********** P*** B**** F***** R****
Parte civilăI. În temeiul art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal condamnă inculpatul T**** A***, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, stabilind un termen de încercare de 3 ani format din pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş; • Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; • Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; • Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Desemnează Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864, alin. 1 şi 2 Cod penal cu referire la art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, constată suspendată executarea pedepsei accesorii. II. În temeiul art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal condamnă inculpatul C***** V*****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, stabilind un termen de încercare de 3 ani format din pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş; • Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; • Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; • Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Desemnează Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864, alin. 1 şi 2 Cod penal cu referire la art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, constată suspendată executarea pedepsei accesorii. III. În temeiul art. 260 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul F**** A******* la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În temeiul art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, stabilind un termen de încercare de 3 ani format din pedeapsa de 1 an închisoare la care se adaugă o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş; • Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; • Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; • Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Desemnează Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864, alin. 1 şi 2 Cod penal cu referire la art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, constată suspendată executarea pedepsei accesorii. Constată că partea civilă SC Prosilva Dea SRL, reprezentată prin Berar Florin Romeo, domicilait în Reghin, str. Pădurii, nr. 27, jud. Mureş a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpaţii T**** A*** (550 lei), C***** V***** (550 lei) şi F**** A******* (550 lei) la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 1650 lei, din care suma de 450 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 900 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţii C***** V***** şi F**** A******* şi de la comunicare pentru inculpatul T**** A*** şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 26 noiembrie 2013.
Hotarare 297/2013 din 26.11.2013-din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 26.11.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2013-citarea martorului Szasz Janoş cu mandat de aducere şi amendarea acestuia cu suma de 500 lei pentru lipsa nejustificată la acest termen de judecată
Incheiere de sedinta din 08.10.2013-citarea martorilor acuzei cu mandate de aducere înafară de martorul Szasz Janoş
Incheiere de sedinta din 10.09.2013- amânarea cauzei -citarea martorilor propuşi prin rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 11.06.2013-citarea inculpatului F**** A******* cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 14.05.2013- faţă de lipsa inculpatului F**** A*******, instanţa apreciază că se impune citarea acestuia cu mandat de aducere şi executare în fapt, pentru care acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 09.04.2013