T********* P****
Apelant PetentC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** S******
IntimatC****** O********** D* F*** F****** B******
IntimatAdmite apelul. Menţine soluţia de respingere a plângerii ca nefondată, din dispozitivul sentinţei civile nr.767/3.07.2013 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei. Înlătură din sentinţa apelată considerentele ce vizează analiza îndeplinirii de către petent a condiţiilor prevăzute de art.36 din Legea 1/2000, cu modificările intervenite prin Legea nr.212/24.10.2008. Definitivă. Pron în şed publică.
Hotarare 410/2014 din 30.04.2014Lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 28.03.2014Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea sesizării adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 1067/334/2013 al Tribunalului Suceava. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava – secţia civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 22 noiembrie 2013.
Incheiere suspendare din 22.11.2013Amână pronunţarea la data de 22.11.2013 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 noiembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2013