Dosar 11575/86/2013 din 28.11.2013

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11575/86/2013
Data dosar:
28.11.2013
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2015 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Încheiere

    În temeiul disp. art. 278 al. 1 şi 3 Cod procedură penală, îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr.46/26.02.2015 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 11575/86/2013 privind pe inculpatul N*** V***** în sensul că: În loc de: „Condamnă pe inculpatul N*** V*****, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, sub aspectul infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.188 alin. 1 şi 2 Noul Cod Penal, art.75 alin. 2 litera b şi art.76 alin. 1 şi 3 Noul Cod Penal, cu aplicarea art.5 Noul Cod Penal (prin recalificarea faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.pen.).” Se va trece: „Condamnă pe inculpatul N*** V*****, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, sub aspectul infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 raportat la art.188 alin. 1 şi 2 Noul Cod Penal, art.75 alin. 2 litera b şi art.76 alin. 1 şi 3 Noul Cod Penal, cu aplicarea art.5 Noul Cod Penal (prin recalificarea faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.pen.).”, cum este corect. Despre îndreptarea efectuată se vor face menţiuni la sfârşitul actului corectat, pe toate exemplare sentinţei penale vizate menţionată în cele ce preced cu care prezenta încheiere face corp comun. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.04.2015.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 01.04.2015
  • Sedinta din data de 26.02.2015 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Condamnare

    Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul N*** V*****, prin apărător, în infracţiunea de „lovire sau alte violenţe” prev. de art.193 alin. 2 Noul Cod Penal, ca nefondată. Condamnă pe inculpatul N*** V*****, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, sub aspectul infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.188 alin. 1 şi 2 Noul Cod Penal, art.75 alin. 2 litera b şi art.76 alin. 1 şi 3 Noul Cod Penal, cu aplicarea art.5 Noul Cod Penal (prin recalificarea faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.pen.). În temeiul art.12 alin. 1 Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod Penal, cu raportare la art.67 alin. 1 şi 2 Noul Cod Penal, interzice inculpatului N*** V***** cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prev. de art.66 alin. 1 literele a şi b şi alin. 3 Noul Cod Penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptuil de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art.12 alin. 1 Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod Penal, cu raportare la art.65 alin. 1, art.67 alin. 1 şi 2 Noul Cod Penal, interzice inculpatului N*** V***** cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.66 alin. 1 literele a şi b şi alin. 3 Noul Cod Penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptuil de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art.112 alin. 1 litera b Noul Cod Penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul N*** V***** a cuţitului tip briceag, aflat la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Suceava – grefier şef Secţia Penală. În temeiul art.404 alin. 4 litera f cod procedură penală, dispune restituirea, din oficiu, către numitul Andrei Alin Vasile – CNP: 187112111197, a bâtei tip basse-ball aflată la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Suceava – grefier şef Secţia Penală, la data rămânerii definitive a prezentei. În temeiul art. 397, art.19 cod procedură penală, art.1357 şi 1381 Cod Civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată – parte civilă Radu Mircea Marius şi obligă inculpatul N*** V***** la plata către partea vătămată – parte civilă a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397, art.19 cod procedură penală, art.1357 şi 1381 Cod Civil, admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată – parte civilă “Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava” şi obligă inculpatul N*** V***** la plata către partea vătămată – parte civilă a sumei de 5373,06 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată Radu Mircea Marius. În temeiul art.276 alin. 1 şi 2 cod procedură penală, obligă inculpatul N*** V***** la plata către partea vătămată – parte civilă Radu Mircea Marius a sumei de 3063 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu apărător ales şi cheltuieli expertiză medico legală). În temeiul art.274 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpatul N*** V***** la plata către stat a sumei de 3000 lei – cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi judecată în primă instanţă, onorariul parţial avocat din oficiu rămânând în sarcina statului (cf încheierii din 06.01.2014 – fila 17 dosar inst). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.02.2015.

    Hotarare 46/2015 din 26.02.2015
  • Sedinta din data de 12.02.2015 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 26.02.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2015
  • Sedinta din data de 30.01.2015 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 12.02.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2015
  • Sedinta din data de 14.01.2015 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat de către apărătorul ales al inculpatului N*** V***** în vederea studierii raportului de expertiză medico-legală privind pe partea civilă, efectuat de IML Iaşi şi definirii liniei apărării funcţie de concluziile acestuia, urmând ca în situaţia în care are de formulat obiecţiuni, să le materializeze în scris, depunându-le în timp util la dosar, pentru a lua cunoştinţă toate părţile de punctul de vedere exprimat, sens în care amână judecarea cauzei la data de 30.01.2015, ora 09 – C6F. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2015.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2015
  • Sedinta din data de 28.11.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat de către apărătorul ales al părţii civile faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală şi pune în vedere acestuia să facă dovada achitării taxei aferente întocmirii acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2015, ora 09:00, pentru când se va reveni cu adresă către IML Iaşi reiterându-se solicitarea de a pune la dispoziţie lucrarea de specialitate. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2014.

    Incheiere de sedinta din 28.11.2014
  • Sedinta din data de 31.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat de către apărătorul ales al inculpatului faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală, sens în care amână judecarea cauzei la data de 28.11.2014, ora 09:00, pentru când se va reveni cu adresă către IML Iaşi reiterându-se solicitarea de a pune la dispoziţie lucrarea de specialitate. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2014.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2014
  • Sedinta din data de 03.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2014, ora 09:00, faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală dispus a se efectua în cauză, urmând a se reveni cu adresă către I.M.L. Iaşi în sensul celei de la f. 161 ds. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.10.2014.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2014
  • Sedinta din data de 19.09.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisurile în circumstanţiere depuse la termenul de astăzi de către inculpat, prin apărător, precum şi audierea martorului propus cu aceeaşi teză probatorie, a cărui prezenţă va fi asigurată fără a fi citat. Acordă termenul solicitat de către apărătorul ales al părţii civile cu amânarea judecării cauzei la data de 03.10.2014, ora 09:00 şi pune în vedere acesteia din urmă să se prezinte la IML Iaşi în vederea expertizării cu luarea în considerare a relaţiilor comunicate de către instituţia abilitată către care urmează a se reveni cu adresă în sensul celei de la f. 135 ds. fd., reiterându-se în concret solicitarea de a proceda la efectuarea lucrării de specialitate dispusă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.09.2014.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2014
  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19.09.2014, ora 09:00, pentru când se va emite adresă către IML Iaşi, cu solicitarea de a proceda la efectuarea raportului de expertiză medico-legală vizând pe partea civilă, probă încuviinţată la termenul de astăzi, urmând a fi citaţi martorii din lucrări lipsă cu mandate de aducere, a fi notificată martora din acte Niţă Georgeta şi a se repeta procedura de citare cu martorul propus de inculpat pe latură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.06.2014.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2014
  • Sedinta din data de 28.05.2014 la ora 12:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2014, ora 09:00, pentru când se va repeta procedura de citare cu martorul din lucrări lipsă la termenul de astăzi, pe numele căruia se va emite şi mandat de aducere, vor fi chemaţi în instanţă şi ultimii trei martori ai acuzării şi va fi notificat martorul încuviinţat pe latură, penală de la locul de muncă, respectiv Poliţia or. Dolhasca. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2014.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2014
  • Sedinta din data de 19.05.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 28.05.2014, ora 12:00, pentru a se solicita relaţii de la Spitalul Judeţean „SF. IOAN CEL NOU” Suceava şi a fi citaţi următorii trei martori din lucrări în vederea audierii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2014.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2014
  • Sedinta din data de 28.04.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Prorogă pronunţarea asupra cererilor de probaţiune formulate de către părţi prin apărători, pentru termenul viitor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2014, ora 09:00, pentru când vor fi citaţi primii patru martori din lucrări de la adresele specificate în rechizitoriu, inculpatul şi părţile civile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2014.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2014
  • Sedinta din data de 11.03.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 346 alin. 1 Noul Cod de Procedură Penală, respinge cererile şi excepţiile invocate, prin apărător ales – avocat Grosu Elena, de către inculpatul N*** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal, în procedura de cameră preliminară, cu referire la urmărirea penală efectuată în dosar nr. 503/P/2013 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava – finalizat prin rechizitoriul cu nr. 503/P/2013 din data de 26 noiembrie 2013. Constată legalitatea sesizării Tribunalului Suceava cu rechizitoriul cu nr. 503/P/2013 din data de 26 noiembrie 2013, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în dosar nr. 503/P/2013 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi dispune începerea judecăţii prezentei cauze – dosar nr. 11575/86/2013. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, pentru procuror şi inculpatul N*** V*****. Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 11.03.2014.

    Incheiere camera preliminara din 11.03.2014
  • Sedinta din data de 03.02.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Fixează termen la data de 26.02.2014 pentru realizarea procedurii de cameră preliminară.

    Incheiere de sedinta din 03.02.2014
  • Sedinta din data de 06.01.2014 la ora 9:00

    Complet: C1F penal
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat de avocat Grosu Elena în interesul inculpatului N*** V*****, dându-i posibilitatea acestuia din urmă să se prezinte în instanţă pentru a-şi exprima poziţia procesuală pe care înţelege să o adopte în procesul penal de faţă, sub consilierea juridică a apărătorului său ales. În baza art. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, dispune plata sumei de 50 lei către domnul avocat Lascu Eugen, reprezentând 25% din cuantumul total al onorariului de 200 lei ce i s-ar fi cuvenit în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul N*** V*****, conform delegaţiei nr. 3422/86/2013 (f. 11 ds.), dacă prestaţia sa avocaţială ar fi fost finalizată, sumă ce se va avansa din fondurile MJ în contul Baroului Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 03.02.2014, ora 09:00 – C1F, pentru când inculpatul şi părţile civile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.01.2014.

    Incheiere de sedinta din 06.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD