G******** L******
ReclamantŢ***** F*****
PârâtAdmite acţiunea civilă în revendicare mobiliară formulată de reclamanta G******** L******(fostă Ţîrlea) domiciliată în comuna Islaz, judeţul Teleorman, împotriva pârâtului Ţ***** F*****, domiciliat în comuna Saelele, judeţul Teleorman. Constată învoiala părţilor după cum urmează: „Subsemnaţii Ţ***** F***** domiciliat în comuna Saelele, judeţul Teleorman şi G******** L******, domiciliată în comuna islaz, judeţul Teleorman, am convenit stingerea litigiului intervenit între noi şi care formează obiectul dosarului civil nr.1161/329/2013, aflat pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele, prtin predarea către G******** L****** a următoarelor bunuri mobile aflate în posesia lui Ţ***** F*****, astfel: 1.un şifonier cu două uşi, 2.trei vitrine de sufragerie, 3.un colţar de sufragerie compus din trei corpuri plus fotoliu, 4.un dormitor format dintr-un şifonier cu două uşi, un şifonier cu o uşă şi un pat cu corpuri suspendate. G******** L****** declară că a primit bunurile mai sus menţionate, că aceste bunuri se află în stare bună şi se declară mulţumită de modalitatea în care a avut loc predarea. Faţă de primirea bunurilor mobile, G******** L****** declară că nu mai are nici o pretenţie de la Ţ***** F*****, că renunţă la dreptul pretins prin acţiunea civilă ce face obiectul dosarului nr.1161/329/2013 şi că nu va solicita cheltuieli de judecată în această cauză. De asemenea, Ţ***** F***** declară că a predat bunurile mobile în condiţii bune, că a luat act de renunţarea la dreptul pretins al numitei G******** L****** şi că aceasta nu solicită cheltuieli de judecată. Ţ***** F***** renunţă la rândul său în a cere de la G******** L****** cheltuielile de judecată în sumă totală de 1408,30 lei, hotărâri judecătoreşti nr.1200/14.10.2010, nr.374/11 aprilie 2011, nr.1256/22.10.2010, toate ale Judecătoriei Turnu Măgurele. Pentru toate acestea s-a încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.” Ia act că părţile nu solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2013, în şedinţă publică.
Hotarare 1025/2013 din 31.10.2013Admite cererea de acordare termen formulată de apărătorii părţilor. Acordă un ultim termen de judecată la data de 31 octombrie 2013, pentru a da posibilitatea părţilor să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Acordă un nou termen de judecată la data de 10 octombrie 2013, ora 14,00 pentru a da posibilitate părţilor să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 3 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 03.10.2013