A******** R*****
ReclamantŞ***** T* P****
PârâtŞ***** T* E****
PârâtC****** C******* D********** P*** R***********
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „acţiune oblică” formulată de către reclamanta A******** R***** în contradictoriu cu pârâta Comisia comunală de fond funciar Dumbrăveni. Obligă pârâta să întocmească documentaţia aferentă emiterii titlului de proprietate in favoarea numitei Ştefan Maria cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 0,57 ha teren arabil situat la locul „Podul Bosînceanului”, comuna Dumbrăveni, astfel cum a fost identificat in anexa 1 la raportul de expertiză efectuat in cauză de expert tehnic ing. Nicuţari Petrea (f.136) şi să o înainteze Comisiei judeţene in vederea emiterii titlului. Respinge cererea formulată de către reclamanta A******** R***** în contradictoriu cu pârâţii Ş***** T* P**** şi Ş***** T* E**** privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.03.2015.
Hotarare 1744/2015 din 24.03.2015Amână pronunţarea la data de 24.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2015Amână pronunţarea la data de 17.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2015Amână pronunţarea la data de 10.03.2015 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2015Amână pronunţarea la data de 03.03.2015 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2015Pentru a da posibilitatea părţilor să studieze raportul de expertiză topo întocmit de exp. Nicuţari Petrea, Se va comunica pârâţilor câte un exemplar al raportului de expertiză pentru a-l studia până la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării diferenţei de decont pentru expertiza topo în cuantum de 360 lei până la următorul termen de judecată. Amână cauza la data de 24 februarie 2015, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni.
Incheiere de sedinta din 20.01.2015În vederea administrării probatoriului încuviinţat, Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza topo: 1.să se identifice şi să se măsoare suprafaţa de 0,57 ha teren extravilan arabil şi fâneţe, situată la locul „Podul Bosînceanului”, învecinată cu: Câmpeanu Gh. Vasile (N), drum câmp €, Zeamă Petru (S) şi drum comunal (V); 2.să se precizeze dacă terenul identificat la pct. 1 reprezintă vechiul amplasament al autorului pârâţilor Ştefan Petru şi Elena; 3.să se precizeze categoria de folosinţă actuală şi posesia actuală asupra terenului identificat la pct.1; 4.să se precizeze dacă reclamanta figurează înscrisă în evidenţele agricole cu acest teren, iar în caz afirmativ, data de la care este înscrisă şi dacă pentru terenul de 0,57 ha au fost achitate la zi taxele şi impozitele către autorităţile locale de către reclamantă; 5.să se precizeze dacă terenul identificat la pct.1 este înscris în evidenţele cadastrale pe numele reclamantei; 6.să se precizeze dacă există identitate între terenul care formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „Act de înţelegere” datat 27.08.1994 şi terenul cu care Andrei Grigore figura în RA 1959-1962, vol.2, fila 98, respectiv terenul înscris în adeverinţa de proprietate nr. 115/12.10.1998, în Hotărârea Comisiei Judeţene Suceava 175/12.10.1998, tabelul-anexă 2A, poziţia 115 şi în procesul verbal de punere în posesie, cu planul de situaţie aferent, din data de 16.11.1994; 7.să se precizeze dacă pentru terenul identificat la pct.1 este eliberat titlu de proprietate şi dacă ulterior emiterii adeverinţei şi procesului verbal de punere în posesie, după decesul lui Ştefan Maria, moştenitorii săi au efectuat demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate; 8.să se întocmească schiţe în sensul celor constatate în teren. Se va emite adresă către d-l expert Nicuţari Petrea pentru a răspunde la obiectivele stabilite de instanţă. Se va efectua adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat. Obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Amână cauza la data de 20 ianuarie 2015, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni.
Incheiere de sedinta din 18.11.2014Apreciind că proba cu expertiză topo este utilă soluţionării cauzei şi văzând disp. art. 254 al.5 Cod procedură civilă, Încuviinţează proba cu expertiză topo. Desemnează expert topo în cauză, prin tragere la sorţi, pe d-l expert Nicuţari Petrea (nr.15 în listă). Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiza topo în cuantum de 850 lei şi pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării acestuia până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere părţilor să depună liste cu obiective pentru expertiza topo. Se va reveni cu adresă către Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni pentru a comunica ce demersuri s-au efectuat pentru emiterea titlului de proprietate. Se va efectua adresă către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava pentru a înainta la dosar Hotărârea nr. 175/1998 de validare a dreptului de proprietate cu anexa 2A, poz. 115. Amână cauza la data de 18 noiembrie 2014, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni.
Incheiere de sedinta din 14.10.2014Având în vedere că nu a fost înaintată documentaţia completă de către Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni, În vederea administrării probatoriului încuviinţat pentru părţi, Se va cita martorul Bursuc Sorin pentru următorul termen de judecată. Se va reveni cu adresă către Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni pentru a înainta toată documentaţia aferentă adeverinţei de proprietate şi procesului verbal de punere în posesie, inclusiv cererile formulate de autorii pârâţilor în vederea emiterii titlului de proprietate şi a comunica demersurile efectuate pentru emiterea titlului de proprietate. Pune în vedere pârâtei Ştefan Elena să depună la dosar copia certificatului său de naştere şi copia certificatului de naştere al mamei sale. Amână cauza la data de 14 octombrie 2014, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta Comisia locală de fond funciar Dum,brăveni.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014În conformitate cu disp. art. 258 Cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, Încuviinţează proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor şi proba cu martorul Bursuc Sorin, solicitate de reclamantă. Pune în vedere pârâţilor să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu. Se va cita martorul Bursuc Sorin pentru următorul termen de judecată. Se va efectua adresă către Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni pentru a înainta documentaţia aferentă adeverinţei de proprietate şi procesului verbal de punere în posesie, şi a comunica demersurile efectuate pentru emiterea titlului de proprietate şi pentru a înainta copii după toate cererile depuse de autorii pârâţilor în vederea emiterii titlului de proprietate. Pune în vedere reclamantei să depună certificat fiscal pentru a face dovada achitării impozitului pentru perioada de timp de la încheierea contractului până în prezent. Amână cauza la data de 09 septembrie 2014, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta Comisia locală de fond funciar Dum,brăveni.
Incheiere de sedinta din 10.06.2014