Dosar 11756/325/2013 din 23.04.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 89 al.1 OUG 195 / 2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11756/325/2013
Data dosar:
23.04.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 89 al.1 OUG 195 / 2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Condamnare

    În temeiul art. 89 alin 1 din OUG 195/2002, condamnă pe inculpatul F A-G, fără antecedente penale, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executarii pedepsei principale. În temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. stabileşte un termen de încercare de 4 ani. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate va avea drept urmare revocarea suspendării condiţionate, avand drept consecinţa executarea în întregime a pedepsei aplicate in prezenta cauza, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2013.

    Hotarare 3143/2013 din 20.11.2013
  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână pronunţarea

    Pune in vedere aparatorului inculpatului sa depuna concluziile scrise pana la data de 18.11.2013. Amână pronunţarea la data de 20.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 16.10.2013 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2013, ora 09:00, sala 22, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se vor cita martorii B M A cu mandat de aducere la adresa indicată de grefa instanţei, precum şi a martorului S G cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.10.2013.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2013
  • Sedinta din data de 18.09.2013 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    Efectuarea unei adrese către grefa instanţei pentru aflarea domiciliului martorului B M A. Pune în vedere apărătorului inculpatului să depună toate diligenţele pentru prezentarea martorului S D. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2013, ora 09:00, sala 22, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se vor cita martorii B M A cu citaţie simplă dacă domiciliul indicat de grefa instanţei va fi acelaşi şi cu mandat dacă se va indica un alt domiciliu precum şi a matorului S G cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.09.2013.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2013
  • Sedinta din data de 09.07.2013 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2013, ora 09:00, sala 275, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se vor cita martorii, martorii din rechizitoriu cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.07.2013.

    Incheiere de sedinta din 09.07.2013
  • Sedinta din data de 05.06.2013 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amână cauza

    Incuviinţează proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea martorilor din rechizitoriu şi a martorului S G. Pune în vedere apărătorului inculpatului să depună la dosar adresa unde urmează să fie citat martorul S G. Amână judecarea cauzei la data de 09.07.2013, ora 09:00, sala 275, C5P, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se vor cita martorii, martorii din rechizitoriu cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.06.2013.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD