C*** B*****
ReclamantC*** E******
PârâtC*** T****
PârâtC*** I****
PârâtH***** R*****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „partaj judiciar” formulată de reclamantul C*** B***** în contradictoriu cu pârâţii C*** E******, C*** T****, C*** I**** şi H***** R*****. Admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta S.C. Shop ABC S.R.L.. Dispune deschiderea succesiunii după defunctul Clim Panaite, decedat la data de 23.04.2012, cu ultimul domiciliu în com. Zvoriştea, jud. Suceava. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Clim Panaite se compune din cota de 1/2 din următoarele bunuri imobile: Terenuri: - suprafaţa de 7500 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Şerbăneşti, com. Zvoriştea, jud. Suceava, la locul numit „Lot Fabrică”, învecinată cu: N – Pârâu, E - Imaş, S – Drum, V – Bălănucă A., înscrisă în titlul de proprietate nr. 1081/14.04.1994, în valoare de 8280 lei; - suprafaţa de 2500 m.p. teren arabil, situată în intravilanul satului Şerbăneşti, com. Zvoriştea, jud. Suceava, la locul numit „Grădină sat”, învecinată cu: N – Toloacă, E – Clim Petru, S – Zaza Hareta, V – Prisăcaru M., înscrisă în titlul de proprietate nr. 1081/14.04.1994, în valoare de 37.093 lei; - suprafaţa de 1400 m.p. teren curţi - construcţii, situată în intravilanul satului Şerbăneşti, com. Zvoriştea, jud. Suceava, învecinată cu: N – Bontea M., E – Palaghiuc Gh., S – Ignat Gh., V – Imaş, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1081/14.04.1994, în valoare de 20.772 lei; Construcţii edificate pe terenul intravilan cuprins în T.P. nr. 1081/14.04.1994: - C 10 magazie, în valoare de 3350 lei; - C 11 coteţ, în valoare de 3600 lei; - C 9 bucătărie de vară, în valoare de 16.300 lei - din care valoare îmbunătăţiri 4500 lei; - C 8 anexă coteţ păsări, în valoare de 14.100 lei - din care valoare îmbunătăţiri 14.100 lei; - C 7 garaj, în valoare de 15.700 lei; - C 6 magazii/grajd, în valoare de 28.200 lei, din care valoare îmbunătăţiri 9100 lei; - C 5 atelier mecanic, în valoare de 18.400 lei, din care valoare îmbunătăţiri 6200 lei; - C 3 casă de locuit P+E şi C 4 dependinţă casă, în valoare de 179.200 lei, din care valoare îmbunătăţiri 19.100 lei; - C 2 şopron/terase acoperite, în valoare de 14.400 lei, din care valoare îmbunătăţiri 6300 lei; - C 1 bar + magazin + locuinţă S+P+E, în valoare de 227.000 lei, din care valoare îmbunătăţiri 81.450 lei; - fântână, în valoare de 4050 lei, din care valoare îmbunătăţiri 2000 lei; - fose septice, în valoare de 1350 lei; - bazin apă, în valoare de 1950 lei; - alei circulaţie, în valoare de 7550 lei, din care valoare îmbunătăţiri 7550 lei; - împrejmuiri, în valoare de 800 lei, din care valoare îmbunătăţiri 800 lei. Valoarea totală a masei succesorale rămase după defunctul Clim Panaite este de 225.497,5 lei. Constată că au calitatea de moştenitori legali ai defunctului Clim Panaite: reclamantul C*** B*****, în calitate de descendent grad I, cu o cotă de 3/16 din masa succesorală (valoric 42.280,77 lei), pârâta C*** E******, în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală (valoric 56.374,37 lei) şi pârâţii C*** T****, C*** I**** şi H***** R*****, în calitate de descendenţi grad I, fiecare cu câte o cotă de 3/16 din masa succesorală (valoric câte 42.280,77 lei). Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la masa succesorală rămasă după defunctul Clim Panaite. Atribuie reclamantului C*** B*****, în deplină proprietate şi liniştită posesie, următoarele imobile: - suprafaţa de 700 m.p. teren curţi - construcţii, situată în intravilanul satului Şerbăneşti, com. Zvoriştea, jud. Suceava, identificată în haşură de culoare mov în anexa 2 (varianta 1) supliment la raportul de expertiză construcţii întocmit în cauză de d-na expert tehnic judiciar Tumuleanu Veronica (f. 458 ds.), în valoare de 10.386 lei; - suprafaţa de 2500 m.p. teren arabil, situată în intravilanul satului Şerbăneşti, com. Zvoriştea, jud. Suceava, la locul numit „Grădină sat”, învecinată cu: N – Toloacă, E – Clim Petru, S – Zaza Hareta, V – Prisăcaru M., înscrisă în titlul de proprietate nr. 1081/14.04.1994, în valoare de 37.093 lei; - suprafaţa de 7500 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Şerbăneşti, com. Zvoriştea, jud. Suceava, la locul numit „Lot Fabrică”, învecinată cu: N – Pârâu, E - Imaş, S – Drum, V – Bălănucă A., înscrisă în titlul de proprietate nr. 1081/14.04.1994, în valoare de 8.280 lei; - C 1 bar + magazin + locuinţă S+P+E; scară exterioară şi terasă, în valoare de 227.000 lei, din care valoare îmbunătăţiri 81.450 lei; - C 2 şopron/terase acoperite, în valoare de 14.400 lei, din care valoare îmbunătăţiri 6300 lei; - fosă, în valoare de 675 lei; - alei, în valoare de 7550 lei, din care valoare îmbunătăţiri 7550 lei; - împrejmuiri, în valoare de 400 lei, din care valoare îmbunătăţiri 400 lei. Valoarea totală a lotului atribuit reclamantului C*** B***** este de 210.084 lei. Atribuie pârâtei C*** E******, în deplină proprietate şi liniştită posesie, următoarele imobile: - suprafaţa de 700 m.p. teren curţi - construcţii, situată în intravilanul satului Şerbăneşti, com. Zvoriştea, jud. Suceava, identificată în haşură de culoare albastră în anexa 2 (varianta 1) supliment la raportul de expertiză construcţii întocmit în cauză de d-na expert tehnic judiciar Tumuleanu Veronica (f. 458 ds.), în valoare de 5193 lei (10.386 lei : 2); - C 3 casă de locuit P+E şi C 4 dependinţă casă, în valoare de 179.200 lei, din care valoare îmbunătăţiri 19.100 lei; - C 5 atelier mecanic, în valoare de 18.400 lei, din care valoare îmbunătăţiri 6200 lei; - C 6 magazii/grajd, în valoare de 28.200 lei, din care valoare îmbunătăţiri 9100 lei; - C 9 bucătărie de vară, în valoare de 16.300 lei - din care valoare îmbunătăţiri 4500 lei; - C 10 magazie, în valoare de 3350 lei; - C 11 coteţ, în valoare de 3600 lei; - C 7 garaj, în valoare de 15.700 lei; - fântână, în valoare de 4050 lei, din care valoare îmbunătăţiri 2000 lei; - fosă, în valoare de 675 lei; - bazin apă, în valoare de 1950 lei; - C 8 anexă coteţ păsări, în valoare de 14.100 lei - din care valoare îmbunătăţiri 14.100 lei; - împrejmuiri, în valoare de 400 lei, din care valoare îmbunătăţiri 400 lei. Valoarea totală a lotului atribuit pârâtei C*** E****** este de 120.455,5 lei. Obligă părţile să-şi predea reciproc bunurile, astfel cum le-au fost atribuite. Obligă reclamantul C*** B***** să achite pârâtului C*** T**** suma de 42.280,77 lei cu titlu de sultă, iar pârâtului C*** I**** suma de 20.481,23 lei cu acelaşi titlu. Obligă pârâta C*** E****** să achite pârâtei H***** R***** suma de 42.280,77 lei cu titlu de sultă, iar pârâtului C*** I**** suma de 21.800,3 lei cu acelaşi titlu. Constată că intervenienta S.C. Shop ABC S.R.L. are un drept de creanţă în valoare de 151.100 lei reprezentând contravaloare îmbunătăţiri efectuate la imobilele construcţii ce fac obiectul prezentei cauze. Obligă reclamantul C*** B***** la plata către intervenienta S.C. Shop ABC S.R.L. a sumei de 95.700 lei cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri la imobilele construcţii atribuite în lot. Obligă pârâta C*** E****** la plata către intervenienta S.C. Shop ABC S.R.L. a sumei de 55.400 lei cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri la imobilele construcţii atribuite în lot. Obligă pârâta C*** E****** să achite reclamantului suma de 2362,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pârâţii C*** T****, C*** I**** şi H***** R***** să achite fiecare către reclamant suma de 1771,87 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă reclamantul C*** B***** la plata către intervenienta S.C. Shop ABC S.R.L. a sumei a sumei de 552,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pârâta C*** E****** la plata către intervenienta S.C. Shop ABC S.R.L. a sumei a sumei de 552,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2018.
Hotarare 1016/2018 din 03.04.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 03 aprilie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 29 martie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 15 martie 2018. Pronunţată în şedinţa publică, azi 1 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 1 martie 2018. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15 februarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2018Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 15.02.2018, pentru când vor fi citate părţile, reclamantul C*** B***** şi pârâţii C*** E******, C*** I**** şi H***** R***** cu menţiunea personal al interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2018.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 25 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18 ianuarie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 18 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 ianuarie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.01.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 11 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 decembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 28 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 decembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 21 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 7 decembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să formuleze precizări la acţiunecu privire la toate aspectele discutate astăzi în instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 7 decembrie 2017, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017Citarea acestuia cu menţiunea personal la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2017, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a vira în contul d-nei expert Maleş Anca suma de 4413 lei achitat de reclamant. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017Încuviinţează participarea expertului parte Cucu Stelica la efectuarea expertizei. Pune în vedere apărătoarei reclamantului să facă dovada imposibilităţii de a se prezenta în instanţă la termenul de astăzi şi să depună la dosar contractul încheiat cu expertul parte Cucu Stelica. Încuviinţează onorariul final cuvenit d-nei expert Maleş Anca pentru raportul de expertiză întocmit, în cuantum de 4400 lei, urmând a i se pune în vedere reclamantului, prin adresă, obligaţia achitării diferenţei de decont, de 4400 lei. Amână judecarea cauzei la data de 28 septembrie 2017, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat. Pune în vedere apărătoarei reclamantului să indice numele expertului parte şi să-şi exprime în scris poziţia faţă de onorariul solicitat de doamna expert Maleş Anca, în cuantum de 4928 lei. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra decontului final solicitat de expert. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2017, ora 13,00, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Va fi citată şi doamna expert Maleş Anca. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 25.05.2017Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, urmând ca eventualele obiecţiuni să fie depuse la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat. Va fi înaintat un exemplar de pe supliment pârâtului C*** T****, la adresa din Botoşani, Aleea Scurtă, nr. 2, sc. B, et. 1, ap. 5, jud. Botoşani. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra decontului final solicitat de expert.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017Respinge obiecţiunile formulate de pârâtul C*** T****, ca neîntemeiate. Încuviinţează obiecţiunile formulate de către reclamant prin apărător, sens în care, Se va emite adresă către d-na exp. Maleş Anca, însoţită de copia înscrisurilor depuse astăzi în instanţă de către reclamant, pentru ca în urma examinării lor, d-na expert să formuleze un răspuns şi să indice dacă acestea sunt relevante pentru cauză şi dacă sunt de natură a schimba în vreun fel concluziile raportului de expertiză. Cu privire la solicitarea de efectuare a unei noi expertize, prorogă discutarea şi pronunţarea acestei solicitări, după ce doamna expert va răspunde la cele solicitate, Prorogă, de asemenea, discutarea şi pronunţarea asupra decontului final solicitat de expert.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Pentru a da posibilitatea tuturor părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul suplimentului de expertiză întocmit în cauză şi depus la dosar la termenul de astăzi, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 08.12.2016Se va emite adresă către d-na expert pentru ca aceasta să întocmească un supliment la raportul de expertiză în care să răspundă la obiecţiunile părţilor în sensul de a lămuri dacă imobilele construcţii fac parte din mediul urban sau rural, cu stabilirea în mod corespunzător a preţului mediu pe construcţie funcţie de răspunsul oferit. De asemenea, se va solicita expertei să ofere lămuriri suplimentare cu referire la modalitatea de stabilire a anului construcţiilor C1 şi C2, având în vedere că în speţă se contestă aspectele reţinute prin expertiză cu privire la anul edificării acestor construcţii. Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2016 pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.10.2016În vederea comunicării raportului de expertiză către părţi, pentru a lua act de conţinutul acestuia şi pentru a formula eventuale obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016Se va comunica părţilor câte un exemplar de pe raportul de expertiză, Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Se va reveni cu adresă către exp. Maleş Anca, în sensul celor de la fila 465 lei. Se va reveni cu adresă către BLE Suceava pentru a-i încunoştiinţa de termenul acordat.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Se va reveni cu adresă către exp. Maleş Anca, în sensul celor de la fila 449 lei. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a vira în contul d-nei expert Tumuleanu Veronica suma de 1700 lei achitată din eroare în contul exp. Maleş Anca. Va fi comunicat pârâtului C*** T**** un exemplar de pe suplimentul de expertiză întocmit în cauză.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Înlocuieste pe d-na expert Veghinaş Simona cu d-na expert Maleş Anca, căreia i se va emite adresă să răspundă la obiectivele formulate, urmând a fi transferată suma de 700 lei achitată de reclamant în contul expertei desemnate. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a-i încunoştiinţa de dispoziţiile instanţei. Încuviinţează decontul final, în sumă de 2500 lei solicitat de exp. Tumuleanu Veronica şi pune în vedere reclamantului, prin apărător ca până la termenul viitor să facă dovada achitării diferenţei în sumă de 1700 lei. Încuviinţează solicitarea formulată de apărătoarea reclamantei şi a intervenientei de suplimentare a raportului de expertiză şi dispune emiterea unei adrese către d-na expert Tumuleanu Veronica pentru ca aceasta să întocmească un supliment la raportul de expertiză în care să identifice, în mod distinct, suprafaţa de 1400 m.p. teren curţi – construcţii cuprins în Titlu de proprietate nr. 1081/1994, poziţia B6.1 şi surplusul de teren, de 489 m.p., găsit în urma măsurătorilor. De asemenea, i se va solicita ca în privinţa suprafeţei de 1400 m.p. identificată potrivit obiectivului anterior, să formeze două loturi egale, de 700 m.p., aferente construcţiei casă şi respectiv construcţiei magazin.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Se va reveni cu adresă către d-na expert Tumuleanu Veronica în sensul celor de la fila 370 dosar. Se va reveni cu adresă către d-na expert Veghinaş Simona, în sensul celor de la fila 371 dosar. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a-i încunoştiinţa de dispoziţiile instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015Se va reveni cu adresă către d-na expert Tumuleanu Veronica în sensul celor de la fila 358 dosar. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a-i încunoştiinţa de dispoziţiile instanţei. Urmare a admiterii în principiu a cererii de intervenţie, introduce în cauză, în calitate de intervenient principal pe SC Shop ABC SRL Zvorîştea, care primeşte termen în cunoştinţă prin apărător, în temeiul disp. art. 229 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Pune în vedere reclamantului prin apărător ca în termen util să facă dovada achitării onorariului provizoriu în sumă de 800 lei pentru doamna expert Veghinaş Simona. Prorogă discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară pentru termenul viitor. Prorogă, de asemenea discutarea obiectivelor formulate şi emiterea adresei către doamna expert Veghinaş Simona după achitarea onorariului provizoriu. Se va reveni cu adresă către d-na expert Tumuleanu Veronica în sensul celor de la fila 350 dosar. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a vira în contul doamnei expert Tumuleanu Veronica onorariul provizoriu expert în sumă de 800 lei. Se va emite adresă către intervenienta S.C. Shop ABC SRL în vederea achitării taxei judiciare de timbru de 1105 lei.
Incheiere de sedinta din 28.05.2015Pune în vedere apărătoarei reclamantului ca în termen de 5 zile să indice valoarea (cel pu?in orientativă) a investiţiilor ce fac obiectul cererii de intervenţie, în vederea stabilirii timbrajului. Prorogă discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară după comunicarea acesteia către toate părţile şi după achitarea timbrajului aferent. Prorogă, de asemenea, emiterea adresei către doamna expert Veghinaş Simona. Se va emite adresă către d-na expert Tumuleanu Veronica pentru a întocmi raportul de expertiză având ca obiective: - Identificarea, măsurarea şi evaluarea suprafeţelor de teren cuprinse în Titlul de proprietate nr. 1081/14.04.1994; - Să se stabilească cine are posesia suprafeţelor de teren identificate la pct. 1 şi dacă acestea sunt comod partajabile; - Să se identifice construcţiile edificate pe parcelele de teren identificate la pct. 1; - Să se întocmească planuri de amplasament şi situaţie în sensul celor constatate. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a vira în contul doamnei expert Tumuleanu Veronica onorariul provizoriu expert în sumă de 800 lei.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015Anulează cererea reconvenţională formulată de pârâtul C*** T****. În temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamant probele solicitate, respectiv proba cu expertiză topo ?i în construc?ii. Numeşte în mod aleatoriu pe domnul expert topograf Tumuleanu Veronica. Stabileşte onorariul provizoriu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului. Numeşte, de asemenea, în mod aleatoriu pe doamna expert Veghinaş Simona pentru expertiza în construcţii. Stabileşte onorariul provizoriu expert în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantului. Prorogă emiterea adreselor către experţi pentru a da posibilitatea apărătoarei reclamantului să depună la dosar dovezile de achitare a onorariilor provizorii şi obiectivele pentru expertizele încuviinţate, în scris.
Incheiere de sedinta din 26.02.2015Se va reveni cu adresă către pârâtul C*** T**** ca până la următorul termen de judecată să indice valoarea bunurilor mobile care solicită a fi aduse la masa de partajat, respectiv tractor, utilaje de tâmplărie, materiale, cu individualizarea acestora în mod separat, să indice preţul despre care face vorbire în întâmpinare, pentru a se stabili timbrajul corespunzător. Prorogă discutarea probatoriului pentru următorul termen de judecată în prezenţa apărătorului reclamantului.
Incheiere de sedinta din 22.01.2015Se va emite adresă către pârâtul C*** T**** ca până la următorul termen de judecată să indice valoarea bunurilor mobile care solicită a fi aduse la masa de partajat, respectiv tractor, utilaje de tâmplărie, materiale, cu individualizarea acestora în mod separat, să indice preţul despre care face vorbire în întâmpinare, pentru a se stabili timbrajul corespunzător. Prorogă discutarea probatoriului pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Constatând întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de apărătoarea reclamantului
Incheiere de sedinta din 16.10.2014Pune în vedere apărătoarei reclamantei să depună la dosar tranzacţia încheiată între toate părţile sau chiar încheiată parţial. Pune în vedere tuturor părţilor să depună la dosar certificatele de naştere, în copie. Prorogă discutarea duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014